Palma jandarmului român şi tonul funcţionarului de la Consulat

Românii se întreabă, de ce ne urăsc moldovenii? Ce au cu noi? Doar suntem fraţi, avem aceeaşi limbă, avem acelaşi suflet. Vă propun, fraţi români, să renunţaţi la cetăţenia românească, să vă luaţi cetăţenie moldovenească şi să mergeţi la Consulat în Chişinău. Dacă mai aveţi nervi, mergeţi şi pe la vamă sau încercaţi să redobândiţi cetăţenia românească. O să vi se acrească de la atâta “dragoste fraternă”. Nu pretind că moldovenii sunt sfinţi ori că ar fi nişte icoane. Totuşi, purtarea funcţionarilor români, care interacţionează cu basarabenii, lasă mult de dorit, iar moldovenii, făcuţi de multe ori cu ou şi oţet, aleg să fie umili. Ei ştiu, capul plecat sabia nu-l taie. Au asta în sânge după secole de asuprire. Este grav, însă, când asuprirea vine de la propriul frate.

Este cunoscut deja cazul tinerei din Republica Moldova, care spune printre lacrimi într-o înregistrare publicată de Oleg Brega pe internet: “funcţionarii români de la Consulat nu mi-au dat viza, nu m-au lăsat să vin la Marşul Unirii din Bucureşti, nu m-au lăsat să văd Romania!” Cum, pielea curcii, să îi refuzi dreptul de a veni în România doar pentru că este croitoreasă? Nu mi se pare normal şi moral să îi refuzi unui om dreptul să vadă o parte mai mare a propriei sale Patrii. Stimabili funcţionari de la Consulatul României din Chişinău, voi sunteţi… comunişti?

Dumitru Crudu, celebrul scriitor basarabean, a trecut prin malaxorul birocraţiei româneşti. A simţit pe propria piele cum este să fii un nimeni, un cetăţean de mâna a doua, un emigrant care vrea să scape dintr-un ghetou. După ce este refuzat, după ce nu i se dă viza, cere să discute cu altcineva. Iată ce spune foarte plastic în continuarea poveştii: “„Staţi, staţi aşa, domnişoară, chemaţi-l pe consul!” Frumoasa funcţionară cu o faţă înăcrită şi cu ochi de piatră dispare printr-o uşă montată într-un perete metalic. Trec trei, patru, cinci minute. Revine funcţionara cu doamna consul. Aceasta mă măsoară din cap până în picioare cu nişte ochi de gheaţă. Mă ia cu cald şi cu rece. Oare ce am făcut că mă priveşte aşa? „Nu se poate! Fără rezervare de bilet, nu vă putem lua dosarul. Asta-i legislaţia!” „Şi dacă aş vrea să merg cu bicicleta?” „Nu încercaţi să vă bateţi joc de noi,” se răsteşte la mine doamna consul. Ridică şi ea vocea. Îmi vorbeşte pe un ton răstit şi oţărit. Are o voce dură, metalică, mă străpunge cu ochii ei de gheaţă. Strigă la mine. Iar în timp ce mă acuză că nu vreau să respect legislaţia română, se adresează întregii săli. E foarte supărată şi mă bruschează. Pentru că strigă la mine şi pentru că mă priveşte ca pe un hoţ de cai, palmele încep să-mi transpire şi mi se înteţeşte pulsul.”

Am citit şi răspunsul domnului Lazurcă adresat opiniei publice şi, în special, lui Dumitru Crudu. Am intuit câteva note de ironie în răspunsul domniei sale şi, mărturisesc, asta mi-a lăsat un gust amar. Nu vreau să cred că un domn – domnul Lazurcă este un domn! – îşi poate permite un afront, fie şi printre rânduri, adresat unor oameni care au o problemă reală. Sper din tot sufletul că eu greşesc şi pun această greşeala pe seama profesiei mele cinice. Pe de altă parte, cred sincer că autorităţile româneşti trebuie să facă ceva în privinţa Consulatelor din Republica Moldova. Pentru că, înainte de a vedea Bucureştiul, înainte de a vizita Branul sau înainte de a contempla Coloana Infinitului, moldoveanul de rând se loveşte de intransigenţa şi, de multe ori, nesimţirea funcţionarului român.

Nu exagerez absolut deloc. Consulatul este poarta României. Atitudinea României faţă de Moldova va fi judecată în special după funcţionarii Consulatelor. Moldovenii au o memorie extrem de selectivă şi au ţinut minte palma dată de jandarmul român prin anii 1940. Domnule Lazurcă, vreţi ca ei să ţină minte mina acrită, tonul ridicat al funcţionarilor de la Consulate? Poate că funcţionarii dumneavoastră acţionează absolut legal. Cu siguranţă, sunt acoperiţi de hârtii şi legi în cele două cazuri menţionate de mine mai sus. Dar eu nu vorbesc despre legi şi regulamente aici. Pe mine mă interesează moralitatea, atitudinea umană sau lipsa ei. Eu vreau ca funcţionarul de la Consulat să-mi zâmbească, să-mi spună: “îmi pare rău”, să mă înţeleagă, să mă mângâie cu o vorbă bună. Nu-mi doresc să mă biciuiască verbal sau cu o privire nimicitoare. Vreau ca moldovenii să iubească România încă de pe holurile Consulatului! Misiunea funcţionarilor de la Consulate este mai mult decât simpla întocmire a actelor. De cele mai multe ori, sunt primii români cu care moldovenii intră în contact.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleBaba Moldova la Miss Vilnius 2013