Țara fără copii (foto)

IMG_20150825_090044

Tristețe mare peste Moldova. Tristețe și sărăcie. Ce a mai rămas din țărișoara asta mică, uitată de Dumnezeu, se fură și se distruge sub ochii noștri de către oligarhi. Acestor hiene nu le este milă de viitorul nimănui. Ei vor să fure liniștiți în continuare. Și fură de la bătrâni. Și fură de la copii. Nu au nicio apăsare pe inimă. Copiii noștri. Viitorul nostru. Micii cetățeni ce fel de țară vor avea? Când mă gândesc la copiii moldovenilor, la fețele de îngerași, bucălate și pline de candoare, mă doare inima. Ei nu au nicio vină că nu suntem în stare să le lăsăm moștenire o țară mai bună!

IMG_20150825_090342

De curând am fost acasă. Am ajuns în sudul Moldovei, pe la granița cu Ucraina. Am poposit într-un sat de pe malul Nistrului. Frumusețea răpitoare a peisajului contrasta însă puternic cu fețele oamenilor. Fețe obosite, îmbătrânite înainte de vreme. Spre uriașa mea surprindere, în satul cu pricina era o grădiniță. O grădiniță este un lucru normal pentru o comunitate. Privind însă la oamenii din sat, urmărindu-le sărăcia, ți se părea cumva un lux. Era, dacă vreți, o oază de civilizație, de umanitate înconjurată de sărăcie degradantă. Am vizitat grădinița. Nu eram singur, împreună cu mama și Natalia am dus un sac de jucării pentru copii.

IMG_20150825_085641

I-am găsit pe copii la masă. În fața lor aburea un terci și câte o cană de ceai. Nu era o mâncare de lux, dar era sănătoasă și sățioasă. Stăteau cu lingurele în mâini și lucrau spornic la terci. Mâncau liniștiți, câte patru la o masă, sub privirile atente ale educatoarelor. Și era atâta liniște, atâta frumusețe și atât sublim în scena asta… Mi s-a ridicat un nod în gât și mi s-au umezit ochii. Le-am dat jucăriile. Am schimbat câteva vorbe cu educatoarele. Le-am lăudat grădinița pe bună dreptate. O tânără cu ochi albaștri și vocea caldă, singura în halat alb – era asistenta medicală – mi-a povestit despre cazanul lor ecologic, despre investiția în curtea grădiniței. Nu, nu era o grădiniță nouă. Nu cred că supăr pe cineva dacă zic că nu era cea mai frumoasă grădiniță din Moldova. Era însă atât de curată și plină de bunăvoință, că te cucerea iremediabil. Nu voiam să plec. Așa de frumoși erau oamenii de acolo. M-am bucurat enorm, dar enorm că i-am vizitat, că le-am dus jucăriile acelea, că am vorbit cu educatoarele. Tare frumoși și buni pot fi moldovenii. Nici nu vă puteți închipui. Vedeți și în poze…

IMG_20150825_090032

IMG_20150825_090102

Păcat că oazele acestea de frumusețe sunt tot mai puține. Păcat că liniștea lor a devenit un lux pentru sufletele noastre sărace și triste. Păcat! La plecarea din țară am văzut ceva ce mi-a strâns inima. Am făcut și o poză, o vedeți mai jos. Un microbuz cu moldoveni, la vamă, se pregătea să iasă din țară. În microbuz, pe lângă obișnuitele fețe obosite, chinuite și îmbătrânite înainte de vreme, străluceau fețișoarele unor copii. Se terminase concediul moldovenilor și ei se întorceau ”la Italia”. Dar se întorceau cu tot cu copii. Poate nu știați, dar fenomenul plecărilor s-a intensificat și s-a schimbat. Din Moldova nu se mai pleacă de unul singur. Din Moldova se pleacă împreună cu familia. Adică, Moldova rămâne fără copii. Adică, Moldova râmâne fără viitor…

IMG_20150825_191648

Comentarii Facebook

comments

Next Article10 întrebări simple despre protestele din Chișinău