Capturarea Aeroportului din Chișinău sau de ce nu avem Low Cost între Md și Ro?

Moldova bine ati venit

Prin natura muncii mele – scriu mult pe infrastructură, transporturi – se întâmplă să vorbesc des cu reprezentanții companiilor aeriene. Aproape de fiecare dată le povestesc despre Republica Moldova. Mă rog, ei știu despre statul înghesuit între România și Ucraina. Încerc să îi conving că ar fi cazul să se extindă până acolo. Iar aici le am în vedere pe companiile aeriene low cost, care zboară deja în România. Marea mea durere, marele meu necaz: între Chișinău și București nu există nicio legătură low cost. Dar de ce?

Să știți că explicația ”pasageri puțini” cade. Pasageri ar fi. Mulți. Este o prostie să crezi că nu reușești să umpli zilnic cel puțin un avion cu 280-290 de persoane. Dar să vă trec mai întâi prin niște cifre. Anual, oficial, din Moldova spre România pleacă din gări 150 de mii de pasageri. În condițiile în care fotoliile disponibile în autobuze sunt vreo 450 de mii, nu este greu de presupus că, de fapt, din Moldova spre România merg vreo 350 de mii de pasageri. Cu trenul sunt mult mai puțini declarați oficial. Numai 12 mii anual. Dacă adăugăm transportul neautorizat, transportul cu mașina proprie ajungem lejer la un milion de oameni care circulă dinspre Moldova spre România. Asta înseamnă peste 2 mii de călători zilnic. Atenție, vorbesc doar de pasagerii pe direcția spre România. Evident, nu toți vor dori să zboare la București. Cu toate acestea, repet, un avion, două sau chiar trei vor avea pasageri în fiecare zi. Un bilet de 20-30 de euro i-ar convinge.

Și atunci de ce nu zboară low costul între București și Chișinău. Este simplu. Aeroportul din Chișinău nu este unul foarte friendly cu multe companii. Iar când zic friendly folosesc un eufemism. Ce-i drept avem câteva curse Wizz Air spre Italia și una spre Londra. Dar este prea puțin. Din păcate, o companie low cost a plecat de curând de pe aeroportul din Chișinău. A plecat, cum se zice, englezește. Este vorba de Fly Dybai. Când a venit compania, bloggerii care își iau simbrie de la Nobil sau Șorhei ridicau în slăvi aeroportul, când a plecat nu au mai scris nimic. Au tăcut… în popușoi. Este adevărat, Fly Dubai nu avea o cursă foarte ofertantă – spre Dubai, iar la plecare au declarat că nu mai era fezabilă din punct de vedere comercial. Ceea ce nu au spus ei și nu spune nimeni cu voce tare este că Aeroportul din Chișinău este un Aeroport capturat, unde noii stăpâni sunt Dumnezei. Dacă vor, te pot închide într-o lună, pot transforma orice cursă profitabilă în una pe pierdere.

De curând am vorbit cu niște persoane care cunosc foarte bine cum merg lucrurile pe aeroport. Din păcate, nu pot să le dau numele. Au fost sinceri cu mine și le-aș face mari probleme. Problema este complicată, mai complicată decât pare la prima vedere. Ce mi-au zis aceste persoane? Dumnezeii de pe aeroport decid de la sine putere pe cine rețin la sol un sfert de oră în plus, cine primește niște reduceri la anumite taxe, cine este miluit și cine nu. Sunt stat în stat. Spațiile comerciale sunt foarte importante. Le controlează cu o mână de fier, iar de acolo scot bani buni.

Ce să mai spun de parcarea aia oribilă din fața Aeroportului? Cum să trântești ditamai parcarea de să nu se vadă clădirea aeroportului? Cum? În orice țară normală clădirea aeroportului este un motiv de laudă, nu o ascunzi! În Moldova băieții se lăudă cu parcarea. Au adus bloggeri care le-au dat pupici în fund, apoi au băgat… taxă pentru parcare. Sfântul Profit al Dumnezeilor de pe aeroport.

Așadar, când le spun cifrele despre potențialul Chișinăului, despre numărul mare de pasageri pe care ar putea să-l aducă la și de la Chișinău, companiile low cost privesc la mine ca la un ciudat. Da, da – dau ei din cap. O să ne interesăm să vedem dacă se poate. În spatele acestui ”dacă se poate” stă însă o neputință oarbă. De fapt, nu au ce să facă. Nu au cum să intre fără să le permită Dumnezeii Aerportului din Chișinău.

Iar acum cireașa de pe tort. Știți că între Chișinău și București în acest moment zboară doar Taromul? Dacă Taromul, care are probleme financiare, va suspenda acest zbor – orice legătură aeriană dintre România și Republica Moldova va fi suspendată. Air Moldova a decis că nu este profitabil să zboare între Md și Ro. Cu avioanele lor Embraer, care se zguduie la fiecare pală de vânt, cu prețurile lor nesimțit de mari – nu zboară nici naiba. În schimb, spre Moscova, este în continuare profitabil să zbori. Nu-i așa, Air Moldova?

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleJurnaliști versus propagandiști și câteva cuvinte despre accesul presei în Parlamentul din România