Moldovenii…

Cine sunt oamenii dintre Nistru și Prut, plus fâșia de peste Nistru? Sunt niște persoane unice pe glob. Fie că își spun moldoveni sau români, acești oameni sunt efectiv o comoară. Nu cunosc străin care să fi venit în Republica Moldova, să fi intrat în contact cu oamenii simpli și să nu se fi îndrăgostit iremediabil de modul lor de a fi. În sărăcia lor, cei din Republica Moldova, mai ales la sate, încă au fărăma de suflet pe care nu o mai găsești în lumea civilizată.

Când ajung în Moldova cu un străin îl scot cât mai repede din Chișinăul ”cosmopolit” și fițos. Vreau să-l duc la sat. Vreau să-i arăt adevărata Republică Moldova. Mergi pe ulițele satului, te saluți cu toată lumea, iar toată lumea îți răspunde la binețe. Și te cuprinde un sentiment de veșnicie, de natural, de neprefăcut. Pentru că oamenii sunt neprefăcuți. De multe ori nu trebuie să-ți spună nimic, totul este scris pe fața lor ridată. Întrebările care le stau pe buze sunt acolo, în ochii lor obosiți, dar plini de un foc pe care sărăcia nu reușește să îl stingă.

Moldovenii o să-ți arate un respect simplu. Ești străin, iar asta te transformă în oaspete. Așa că este imposibil să intri în bătătura unui țăran din Republica Moldova și să nu te îmbie în beci, bașcă, magaz – i se spune în multe feluri locului săpat sub casă, unde își ține gospodarul proviziile și… vinul. Am văzut de nenumărate ori reacția ”străinezilor” la ceea ce vedeau prin sate, prin curțile oamenilor. Uimirea, plăcerea de pe fețele lor era nețărmurită. Cum așa? Să iei un om de pe stradă, să-l bagi în beci și să-i torni un pahar de vin, ca mai apoi să-l întrebi de parcă te-ai ști o viață… și, cum e viața? E bună, viața e bună. Străinul ia paharul în mână, dă peste cap licoarea și rămâne din nou impresionat. Paharul va fi umplut și va trece la următorul ”client”. Nicio prefecătorie, nicio fiță – natură curată, suflet curat de român, de moldovean. Fix ca paharul de vin pe care ți-l întinde cu bucurie nedisimulată.

Străinul este aproape leșinat de extazul pe care îl trăiește. Într-un colț de Europă, la doi pași de el, există un loc despre care nu a știut nimic până acum. Aici vede niște obiceiuri, niște oameni care trăiesc la fel de sute de ani. Ce contează parabolica de pe casă? Nu contează nici telefonul mobil care îi zbârnâie gazdei în buzunar. Telefon pe care moldoveanul nostru îl privește de la distanță – nu vede bine literele. Cu degetele butucănoase abia reușește să apese pe butoane: ”uăăăăi, Mișa, iaca o vinit niște musafiri la mini și mai bem un pahar de jin. Dela șeia… grăim noi mai târzîu. Da, ti aștept, că mai scot un ulcior”.

Republica Moldova este frumoasă și deosebită prin oamenii săi. Vorbesc de Oamenii buni, Oamenii corecți, Oamenii care muncesc, Oamenii care au coloană vertebrală. Este adevărat, nu există pădure fără uscături. Au apărut și foarte multe lepre, dar la țară sunt o cantitate neglijabilă. Oamenii adevărați nu au fost distruși de ruși, de comuniști, de sovietici. Aceștia sunt ca stâncile, o să dăinuie încă sute și sute de ani. Or să dispară în negura vremurilor Voronini, Plahotniuci, Filați, Ghimpi, Dodoni, dar oamenii simpli or să rămână fiecare la bătătura lui. Ei o să ”șinstească” un pahar de jin curat ca la botul calului. Și totul va fi veșnic, natural, onest, fără ipocrizie. Sunt convins de asta.

Și totuși, cum se face că avem oameni așa mișto, dar o conducere atât de nenorocită?

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleDespre fetele mele, Maia şi Natalia - pentru unica.md