Lupta noastră cu Talus valgus/Talus varus! Sau cum am reparat piciorușul strâmb al copilului?

Natalia Balet

Scriu acest articol foarte greu. Răscolesc niște amintiri dureroase, dar mă alină gândul că poate îi ajut pe părinții care au descoperit la naștere că bebelușii lor au talus valgus sau talus varus. Sper ca experiența noastră, una fericită, veți vedea la final, va conta pentru cineva disperat și trist. Înțeleg perfect ce se întâmplă în sufletul unui părinte. Știu că bucuria ”primei întâlniri” este umbrită când medicul îți arată ”piciorușul strâmb”, în limbaj medical talus valgus sau talus varus. Cerul îți cade în cap și te întrebi dacă nu cumva ai făcut ceva greșit în timpul sarcinii. Inevitabil te cuprinde un sentiment de neputință. Fii tare! Vei avea nevoie de energie. Este important să înțelegi că astfel de chestii se rezolvă. Pentru necunoscători, valgus sau varus este o poziție greșită a labei piciorului bebelușului. Laba piciorului este înclinată spre tibie ori într-o parte. Aici aveți niște explicații, noi mergem mai departe cu povestitul.

Ni s-a întâmplat și nouă acum 4 ani. Natalia, fetița noastră, s-a născut cu o problemă la un picioruș. Chiar la ambele, doar că la unul era mai grav. Eram disperați, dar am încercat să ne mișcăm repede. Înțelegeam că nu trebuie să așteptăm să ”treacă” de la sine, așa cum ne-au spus unii ”specialiști”. Am insistat să ne vadă un ortoped. La scurt timp după naștere, a doua sau a treia zi, am mers cu ambulanța de la maternitate la spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”. Realitatea de aici ne-a cam demoralizat. ”Consultația” cu specialistul de la ”Grigore Alexandrescu”, un medic renumit, a avut loc într-un fel care ne-a lăsat lăsat un gust amar. Ne-a întâlnit pe hol, era pe fugă. Ne-a băgat într-un salon, nici vorbă de cabinet sau ceva asemănător. S-a uitat repede, repede la picioruș, ne-a confirmat că e talus valgus sau varus și ne-a zis că trebuie să-l îndreptăm. Apoi ne-a arătat câteva poze pe tabletă cu copii mari, părinții cărora au crezut că se rezolvă de la sine… Evident că ne-am panicat. Specialistul ne-a ”prescris” ghips. Să punem piciorușul în ghips.

Ghipsul a fost o tortură pentru noi, dar mai ales pentru bebeluș. În primul rând, ca să ajungem la camera unde se punea, am stat la cozi uriașe. Cozi de spital, la care se tușea din greu, respectiv se expunea copilul la boli. În plus, ne-am lovit și de nesimțirea sistemului sanitar românesc. Este inuman să vii cu copilul mic, de câteva zile, să stai pe holuri o oră și nimeni să nu te bage în seamă. Iar dacă întrebi ceva, ți se răspunde în doi peri sau… deloc. Am trecut peste asta, gândindu-ne că ducem oricât, doar să fie bine.

Numai că ”metoda ghipsului” ni se părea ciudată, învechită, dar mai ales dureroasă pentru bebeluș. Copii cresc repede. Așa că veneam des să schimbăm ghipsul. Și din nou cozi, și din nou nepăsare. Iar cleștele acela uriaș și vechi cu care se tăia ghipsul de pe un picioruș cât un deget era îngrozitor. Fetița noastră urla din toți bojocii. Am decis rapid că lucrurile nu puteau continua așa. Am căutat, am întrebat și am aflat de un cabinet particular al doctorului Alexandru Thiery. Am fost foarte inspirați. Foarte. Ne felicităm și acum pentru asta.

Deși extrem de ocupat și cu agenda plină pe câteva luni înainte, doctorul și-a făcut timp pentru o consultație. Așa am aflat că există și o altă problemă ascunsă. Displazie de șold. Nu știam, nu ne-a spus nimeni până în acel moment, dar se pare că displazia vine la pachet cu problema piciorului cu valgus sau varus. Am făcut o radiografie, iar diagnosticul s-a adeverit sută la sută. Ca să rezolvăm displazia, doctorul Alexandru Thiery ne-a dat un ham. Cred că l-a fabricat chiar el. Ținea picioarele bebelușului într-o poziție fixă, 24 de ore din 24, cu pauză de băiță. A fost greu, pentru că a durat o lună, dar nu ne-am lăsat, am respectat întru totul indicațiile și… minune! Peste o lună displazia a dispărut complet. A fost prima victorie, iar asta ne-a dat puteri. Între timp au început ședințele de kinetoterapie. În loc de ghips, cei care îi făceau masaj Nataliei au ”inventat” un fel de pernuțe mici, care se puneau ca să țină piciorușul drept. Apoi piciorușul era înfășurat cu bandă elastică. Aceasta putea fi scoasă ușor, putea fi manevrată fără niciun stres pentru copil. Ședințele deveniseră o plăcere, cozile dispăruseră. Chipurile acre, nepăsătoare au intrat în istorie. Este adevărat, eram la privat, totul costa. Dar a meritat fiecare ban. Mai ales că ”policlinica” a acceptat la un moment dat plata în rate.

Pernuțe, ham, benzi elastice, kinetoterapie. Nu neapărat în ordinea asta. Cert este că și-au făcut efectul. Mare ne-a fost bucuria când, la o consultație după două-trei luni, doctorul nu și-a dat seama care picioruș a avut probleme și ne-a întrebat pe noi. La început au dispărut pernuțele. Apoi benzile elastice. Am continuat kinetoterapia. Natalia a mers perfect. A călcat bine. Nu mai avea nimic, nimic, nimic. Astăzi, la 4 ani, Natalia nu are nicio probemă la piciorușe. Merge bine, aleargă și mai bine. Iar de o jumătate de an face balet. Părinți, fiți tari pentru copiii voștri.

Share, să ajungă și la alți părinți puși în dificultate de această problemă.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleRecenzie de filme! The Nice Guys - de urmărit, Central Intelligence - de evitat