Mamă, aia este mișto, dar așa de scumpă… (Mamaia)

La mare în România? Da. Desigur. De ce nu? Avantajele unei escapade pe litoralul românesc există. În primul rând distanța. De când a fost terminată autostrada soarelui este ușor de ajuns. În 2 ore ș’un pic ești acolo. Pentru mine litoralul românesc este o destinație de weekend. Plec dimineața, pe la 6-7, iar pe la 9-10, când soarele abia se ridică pe cer, sunt pe plajă. Alteori, pot face și un efort mai mare. Plec și mai dimineață, ca să-l prind pe Sorică bălăcindu-se în mare. Ce poate fi mai frumos? Poza de mai jos este despre asta. Este despre litoralul românesc într-o dimineață răcoroasă și plăcută de vară. Fericire pură.

IMG_2471

 

Când vrei la mare în România, ai de ales. Mamaia, Vama Veche și alte stațiuni. Am evitat cât am putut de mult Mamaia. Mulți, mulți ani la rând. Fițe, scump, aglomerație. Dar cât să reziste omul? Vara asta mi-am luat inima în dinți și am revenit la Mamaia. Am fost plăcut surprins. Aglomerația a rămas, fițele sunt la locul lor, dar mi-a plăcut că pare aranjat. Cât de cât. Nu este faleza de pe Coasta de Azur, dar nici bazarul oriental din Istanbul nu mai e… Nu văzusem până acum zona pietonală. Nu știam că au terminat-o. E frumușică.

20160706_152310

 

Mai jos vedeți cum arată marea de pe zona pietonală. Decent, nu? Curat, albastru… Și parcă nici prea aglomerat nu e.

20160706_152314

 

Au făcut și o pistă pentru bicicliști. Poți să dai o tură. Desigur, e un pic cald, dar briza mării te ajută.

20160706_152319

 

Desigur, există și astfel de clădiri neterminate, dar asta nu urâțește chiar de tot zona pietonală, care mi-a plăcut foarte mult.

20160706_152328

 

Gata, ajunge cât am lăudat Mamaia. Cum ziceam, rămâne aglomerația. Dacă ai ajuns în vârf de sezon, te sufoci. Toată lumea vrea să stea doar la mal, cu picioarele în mare. Te calcă pe gât să ajungă acolo. Iar prețurile. Moamăăăă. Prețurile sunt de Spania, Italia, Portugalia, Franța, Marea Britanie. Cum credeți? Cât am dat pe ”răsfățul” acesta culinar? Ce-i drept a fost o cină romantică. O masă pe malul Mării Negre. Dar 100 de lei? Mă rog. Pentru unii poate fi puțin. Personal cred că e totuși un pic cam mult. De ce este scump? ”Pentru că litoralul românesc încearcă să-și scoată investițiile în 2-3 luni de vară. Vara românească este mult prea scurtă pe litoral, așa că vor umfla prețurile să fie profitabili. În plus, litoralul românesc este de weekend. Așa că, cele 2-3 luni sunt, de fapt, 1-2 luni”, mi-a explicat cineva care se pricepe la turism.

20160705_224627

 

Dacă vreți liniște, dacă vreți oameni puțini pe plajă? Iată o plajă unde lumea nu se calcă în picioare. Să vă spun unde e? Aici am tot fost câteva veri la rând, până când am zis să merg la Mamaia. Cred că o să revin la… Nu, nu vă spun unde e. Că îmi place să nu fie aglomerat.

Concediu august 2014 - 4

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleGenerația POHUI*