Money Monster, un film de… evitat

Un prezentator de televiziune are un show. Un show în care vorbește despre economie, investiții, bani. Mai dă și sfaturi. Show-ul se vrea unul de divertisment pentru retardați. Așa că, deși vorbește despre cifre, omul dansează cu niște ”bebelușe”, arată spre propriile genitalii. Noroc că nu și le scoate din pantaloni. La un moment dat băiatul de la TV dă un sfat greșit, un pont care se dovedește a fi o uriașă păcăleală. Unii îl cred și își investesc banii într-o poveste, un soft pe care nimeni nu-l înțelege. Într-o zi, softul lui pește prăjit pierde o sumă gigantică. Oamenii sunt nemulțumiți, evident. Așa că prezentatorul se trezește în emisie directă cu un tip supărat, care îl amenință cu un pistol și îl îmbracă cu o vestă cu bombe. Nu vă spun mai departe, poate că vreți să vedeți filmul, deși eu nu vă recomand.

Filmul este o dezamăgire personală. Chit că joacă Julia Roberts și George Clooney. Altădată cei doi ar fi fost o garanție că este producția merită. Nu e cazul. O prostie de film. Hollywood-ul demonstrează din nou că și-a îngropat ultimul scenarist adevărat prin 2000. Ori nu mai au bani să-i plătească și au angajat copii de grădiniță să le scrie penibilitățile de scenarii.

Din punctul meu de vedere, filmul nu trebuie să-ți ofere o poveste sută la sută reală, credibilă. Sunt atâtea filme fără sens, care fac deliciul nostru. Până la urmă, un film, dacă nu este artă pură, greu de deslușit cu burta plină de pop-corn, trebuie să ne distreze, trebuie să ne uimească, trebuie să aibă o idee, care să-l traverseze ca un fir roșu. ”Money Monster” nu face nimic din acestea. După câteva filme bune pe teme economice, născute din cenușa crizei economice, ce și-o fi zis băieții cu bani de la Hollywood, să le mai dăm unul la ăștia, că halesc. Sincer, aș hali, dar nu așa ceva. Făcut pe genunchi și filmat într-o seară.

Julia Roberts nu știe ce joacă în film. Georghe Clooney vrea să fie dramatic, haios, dar sfârșește penibil. Băiatul cu pistolul nu se decide dacă ne este plăcut sau antipatic. Știm că există proști pe lume, dar să investești 60 de mii de dolari într-o poveste de la televizor… Nu ne cuprinde mila. Nici măcar nu-l detestăm. Ceea ce este rău pentru un film – să nu creeze emoții.

Chiar nu înțeleg ce au vrut să ne spună producătorii cu filmul acesta. Că hoțomanii de la bursă ne fură? Că prezentatorii care se apucă de testicule la televizor ar trebui evitați? Că în jurnalism trebuie să răspunzi pentru ceea ce spui? Că sistemul financiar global este pus pe jecmăneală? Că oamenii sunt proști și își merită soarta dacă dau crezare unor tâmpenii? Habar nu am.

Dare cel mai important, cum o să mă uit la următorul film cu Julia Roberts sau George Clooney, dacă m-au dezamăgit în acest caz? O să le mai dau credit? Trebuie să caut urgent un film european, nordic, ca să-mi ascut neuronul tocit de scălămbăiala asta de film american.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleLitoralul bulgăresc, suprinzător de plăcut. De revăzut! De revizitat!