Plecând din Moldova. Vama Albița, poarta de Est a Uniunii Europene, arată jalnic!

20160826_184315

Încheiem acest ciclu de povești despre călătoria prin Moldova. A fost frumos, a fost plin de evenimente, dar a venit timpul să umplem portbagajul și să plecăm de Acasă… Acasă. O chestie comună în Moldova, sute de mii de moldoveni fac la fel. Îți dai seama după satele pustii, dar mai ales după aglomerția de la vamă. De la Chișinău până la vama Leușeni(md)/Albița(ro) faci o oră. La Leușeni treci rapid, iar la Albița lucrurile nu sunt deloc albe. Toată distracția cu trecerea de vama românească îți ia o oră și jumătate, chiar două ore.

 

20160826_123614

Am luat din călătoria asta amintiri frumoase și mult praf. A fost secetă, drumurile erau adevărate plaje pline de țărână nisipoasă. De la atâta praf, indiferent de culoare, toate mașinile păreau gri. Sper să nu se aștearnă praful și pe amintirile mele. 

 

20160826_161747-2

Chișinăul ne-a întâmpinat cu o aglomerație mult prea mare. Sunt obișnuit, conduc zilnic prin București. Din Chișinău, însă, am ieșit obosit. Poate că nu ar fi fost haos, dar lipsesc marcajele. Nu știai pe ce bandă de afli, nici dacă ai ieșit pe contrasens. Capitala Republicii Moldova.

 

20160826_183206

Abia scăpat de o aglomerație, dau de coada de la vamă. Apropo, vama moldovenească arată mult mai bine decât cea românească. Modernă, cu asfalt bun. Nu-ți dai seama dacă intri sau ieși din Uniunea Europeană. Nu înțeleg de ce nu se modernizează vama de la Albița? Este totuși o poartă de Est a Uniunii Europene. E ca o carte de vizită.

 

20160826_184238

De plictiseală, oamenii au ieșit din mașini, au început să mânânce, copiii se jucau pe margine. Femeile depănau amintiri plimbându-se agale. Dintr-o mașină răsunau manele. Din alta muzică rusească – șanson. Un amalgam de gusturi muzicale dubioase. Din păcate, așteptatul în vama românească devine o obișnuință. Unul care nu îndeamnă la prea multă frăție românească. Din păcate!

 

20160826_185924

Lăsăm orice glumă la o parte pentru că intrăm în toaleta vamei Albița. Arată îngrozitor. Mirosul este insuportabil. Se spune că judeci o țară după curățenia din toalete. Ce idee își fac cei care intră în România pe la Albița? Sper să fie foarte, foarte îngăduitori.

 

20160826_185928

Problema este că această toaletă nu este doar a României. La intrarea în vamă este și un steag al Uniunii Europene. Oficialii europeni ce ar spune despre aceste orori? O fi mândri, o fi mulțumiți?

 

20160826_185933

Problema cu toaletele murdare este de mulți ani. Nu înțeleg, cum nu se găsesc 2-3 mii de euro să se facă un pic de curățenie? Oare la Polonezi, în vămile lor din Est, este la fel de murdar? Dar la baltici? Mă îndoiesc. Chestiile acestea par minore, dar contează. Așa îi întâmpini pe cei care intră în Uniunea Europeană? Alo, se aude la București? La Poliția de Frontieră? La vamă?

 

20160826_191808

Hai, că am ajuns și eu la controlul vamal. Să fi trecut vreo oră și jumătate de așteptare. Aveam emoții. Data trecută, acum vreo jumătate de an, am fost pus să dau jos toate celea din mașină. Trec foarte rar pe aici, de două ori pe an. Și totuși, un vameș de vreo 50 de ani și-a dat seama că m-a văzut undeva. Oare unde? Nu, nu la televizor. Și-o închipuit că are în față un contrabandist. Mă întreabă: ”iar dai pe la noi?”. Eu: ”nu, am fost ultima dată acum o jumătate de an, probabil mă confundați”. Pe vameși l-o fi supărat observația mea: ”aha, te confund, deci, ia, dă totul jos, să vedem dacă te mai confund.” Nu a găsit nimic, evident, dar tot m-a pus la treabă. Cu vameșii nu te joci, chiar dacă ești arhanghelul Gavriil. De data asta a venit un vameș tinerel. M-a întrebat, cum se întreabă la Albița, de vin, de țigări, de coniac și altele. I-am zis că nu am, că nu fumez și nici nu prea beau. Mi-a ținut un mic discurs despre faptul că nu e neapărat rău să bei un pahar de vin la masă. Apoi m-a lăsat să plec. Din fericire, omul nu se uita la televizor și nu i-am părut suspect. Înainte de a urca în mașină mi-am aruncat privirea spre banda pentru diplomați și șmecheri. Am văzut-o pe doamna asta, cu numere CNA 088. Mașina e în foto. Asta e! Când ești important, păi, ești. Pa, Moldova! Ne mai vedem noi!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleO plimbare prin noul mall: Park Lake din sectorul 3, București(poze)