Copilul bibelou

img_9893

Ce tristă este viața celor care nu au făcut trăsnăi în copilărie. Oare cum e să ajungi la maturitate, să ai un copil și să nu-i poți povesti cam ce chestii nebune, la limita normalului ai făcut când erai mic? Nu-ți rămâne decât să inventezi.Că ai făcut aia, că ai spart ailaltă. Eu nu-i înțeleg pe părinții sau bunicii care au pretenția de la copil să fie bibelou. Vin în parc, se pun pe bancă și încep să urle la copil: ”nu alerga”, ”nu te cățăra”, ”nu te juca în nisip că te murdărești”. Nu le stricați copilăria copiilor, nu-i transformați în bibelouri. Puțină fugă, ceva cățărare și vreo două castele de nisip nu o să-i strice. 

Oare cum ar fi fost literatura românească dacă Ion Creangă era un copil ascultător? Cam cât de interesante ar fi fost Amintirile lui din copilărie în care ne-ar fi povestit ce lucruri interesante citea din Ceaslov, în loc să-l scârnăvească cu cinstitele muște și cum o ajuta pe mătușa sa să culeagă cireșele, în loc să le fure? Ești părinte, ești bunic și țipi la copilul tău, îl forțezi să devină bibelou? Gândește-te bine ce faci. Teoretic, distrugi literatura românească, nu știi ce scriitor o să fie copilul tău. Practic, omori copilăria unui copil.

Părinții ar trebui să-i lase pe copii să facă nerozii. Să le facă și să învețe ceva din ele. De regulă, un copil cu multe prostioare la activ, este un copil abil, agil și cu experiență de viață. Un copil bibelou ascultă, stă cuminte, nu face prostii… până când explodează. Și atunci năzbâtia pe care a făcut-o este foarte mare, parcă trebuie să se răzbune pe anii în care a fost copil bibelou.

Îi mulțumesc sorții că m-a ferit de un asemenea tratament parental. Așa am reușit să bifez niște năzbâtii de care sunt aproape… mândru. Deşi lucrurile erau grave atunci, acum le privesc cu nonșalanță și cu nostalgie. Așadar, top 3 năzbâtii personale:
– am dat foc la o miriște și era să ardă pădurea satului. Am tras o sperietură atunci soră cu moartea. Nu știi niciodată ce piroman zace în copilul tău. Eu am fost unul gigantic.
– a venit un circ în sat. Aveam bani să mă duc la circ, dar am vrut să economisesc. Așa că am escaladat un perete ținându-mă de un cablu extrem de subțire. Am ajuns într-o cameră de la etaj care îmi permitea să văd circul. Profesorilor li s-a făcut rău când m-au văzut sus.
– mințeam oamenii că vecina noastră, o femeie singură, are tone de benzină și motorină. Făceam asta ca să ne amuzăm cum sunt înjurați cei fraieriți de noi. Râd și acum, deși știu că nu e bine. Sărmanii oameni, nu aveau nicio vină că au dat peste noi, niște copchii netrebnici. Ne țineam de burtă urmărindu-i cum nu nimereau poarta femeii să fugă din fața potopului de blesteme venit din partea sărmanei vecine, care habar nu avea de ce dintr-o dată s-a trezit tot satul să vină la ea să cumpere benzină.

Capete sparte, mâini julite, răni și lovituri… Toate erau la ordinea zilei. Toate făceau parte din copilăria unui copil care nu a fost bibelou. Eu zic să lăsați copiii să mai facă trăsnăi şi astăzi!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleNu vă lăsați copilul să bucătărească de unul singur