Creața cu ochii verzi

13699542_1203072046390747_25431658_o

Creața mea cu ochii verzi. Când m-am trezit cu ea în casă, nu știam ce mă așteaptă. Am adus-o de la spital, am aranjat-o în cameră, în pătuț și mă uitam la ea. O mogâldeață mică, care dădea din mânuțele firave. Este momentul în care te aștepți să te învăluie un sentiment profund de dragoste. Dar nu e ca în filme. Te uiți și ceea ce te cuprinde este… frica. Frica de necunoscut. Frica de a nu înțelege ce vrea. Frica de a fi un… tată rău.

Totul este un amalgam de sentimente. Cauți dragostea, dar totul este atât de nou, că nu găsești mare lucru în sufletul bulversat.

La început nu era deloc creață. Iar ochii îi erau albaștri. În schimb, creștea. Și cu cât lua în greutate, câte un kil pe lună, cu atât creștea și dragostea mea, câte o tonă de dragoste pe lună. 

Apoi i-au apărut creții.

Apoi a făcut primii pași. Deja zâmbea conștientă că îl vede în față pe tatăl său, nu un obiect de mobilă foarte deștept cu care se poate juca.

Apoi i s-au înverzit ochii. Iar eu m-am topit. Ochișorii aceștia. Ar mișca un munte din loc ca să o vadă mai de aproape.

Și o cred când spune că mă iubește. Trebuie să vedeți cum i se aprind ochii.

Și a promis că mă învață balet. Iar eu mi-am întins piciorul cât am putut de mult. A trosnit ceva, dar tot nu am reușit să fiu grațios ca ea.

Și este atât de frumoasă. Dar frumusețea ei nu este decât un detaliu. Un detaliu care pălește în fața caracterului pe care l-a luat de undeva. Caldă, atentă, curioasă, plină de energie, încântătoare. Am observat ce efect are asupra oamenilor. O vrăjitoare de suflete. Creața mea cu ochii verzi.

Comentarii Facebook

comments

Next Article”L-am văzut pe tatăl tău la televizor”