”L-am văzut pe tatăl tău la televizor”

Vitalie

Viața și activitatea mea profesională a căpătat sens. Buna doamna A., educatoarea Creței cu ochii verzi, mi-a spus de o discuție pe care copiii din grupa dânsei au avut-o despre munca mea din televiziune. Ba s-a ajuns chiar și la o discuție în contradictoriu… Mă rog, buna doamnă A. a numit-o ceartă, dar eu cred că, în lumea lor, copiii așa discută în contradictoriu, mai răstit. Ca să nu vă plictisesc, iată cum a fost totul.;

Una dintre fetițe i-a spus Creței cu ochii verzi: “l-am văzut pe tatăl tău la televizor”. Creața cu ochii verzi nu a reacționat. Dar când și alți copii i-au confirmat prezența mea în televizoarele lor de acasă, a urmat discuția în contradictoriu, care s-a terminat cu ochii verzi plini de lacrimi. Creața cu ochii verzi era convinsă că nu pot să fiu în atâtea televizoare străine și îi aparțin doar ei. Până și cea mai bună prietenă, Ochi albaștri, a asigurat-o că am fost în televizorul lor de acasă!

Aici e vina mea, am omis să-i explic principiile televiziunii. Noroc că a intervenit buna doamnă A., care le-a explicat, numai dânsa știe cum, această chestie tehnologică destul de complexă.

Partea bună, așa am aflat că în grădinița Creței cu ochii verzi am ceva fani… Și ce dacă sunt mici? Important este că m-au recunoscut. Mă simt copleșit. Realizați câtă responsabilitate pe umerii mei?

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleZiua în care am decis să nu îmbătrânesc