Bedankt, Nederland! (Mulțumesc, Olanda!)

Pentru toți plictisiții de democrație. Pentru toți cei care cred că votul lor nu schimbă nimic. Pentru fraierii care se lamentează după alegeri, dar în ziua votului ies din casă doar la un grătar și la o bere la PET. Pentru idioții utili care plâng după dictatură. Pentru euroscepticii care cred în teoriile conspirației. Pentru cei care țin Europa în chingile unei istorii apuse și urlă că străinii le fură țara, dar nu-i văd pe ”adevărații români” care o distrug complet. Pentru cei care văd doar partea goală a democrației. Aici aveți o lecție frumoasă de la olandezi.

82 la sută participarea la alegeri? Oau! Este pentru românii care nu au ieșit la vot nici la locale, nici la parlamentare.

Populiștii, euroscepticii olandezi au fost puși la respect grupa mare. Într-o lume care a înnebunit după Trump, după Brexit, vine Olanda să așeze, să liniștească un pic lucrurile.

 

Și asta s-a întâmplat într-o țară cu democrație… străveche. Olandezii nu s-au săturat de democrație, chiar dacă o au de sute de ani. Noi am scăpat de comunism de 20 și ne-am plictisit de ea.

 

Acum câțiva ani am vizitat Olanda. Am avut această șansă. Ce să vă zic? Totul este atât de bine aranjat, încât ai impresia că olandezii sunt roboți și nu oameni. Iarba este tăiată egal, la milimetru, chiar și pe marginea autostrăzilor. În orașe este o curățenie de poți să îți tai parizerul pe jos, pe asfalt, fără să întinzi un ziar. La ei pe drumuri e mai curat și mai igienic decât la noi în sălile de operații.

 

Să vă zic de fotbal? Bine, hai să vă enervez. Surprinzător, dar în Olanda fotbalul este sport, iar fotbaliștii sunt sportivi. Beții, fete frumoase, bolizi de sute de mii de euro? Nu, nu asta îi interesează pe olandezi, ci felul în care un sportiv fotbalist aleargă după minge și dă în ea.

 

Cel mai mult m-a șocat o chestie. Șocat de-a dreptul. Mergi pe stradă și poți vedea ce are olandezul în sufragerie. Dacă noi avem gardul de 2 metri, să nu vază nimeni nimic, la ei gardul este mic, micuț. Iar ferestrele caselor – și sunt fereste uriașe – nu au perdele, storuri. De ce? De ce nu, dacă nu ai ce să ascunzi.

Sunt un popor fantastic. Cam reci, ar spune unii. Exagerat de ordonați, ar zice alții. Dar mi-au plăcut. Acum au votat pentru Europa și împotriva unor islamofobi în plin scandal cu Turcia, care a făcut tot posibilul să zgândărească naționalismul lor. Prin asta ne arată că sunt… educați.

Mulțumim, Olanda! Sau cum se spune în olandeză,  Bedankt! Ne faci să sperăm în continuare la visul european. La rând este Franța. Ceva îmi spune că Le Pen nu are nicio șansă.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleAm fost cu Creața cu ochii verzi la premiera filmului ”Frumoasa și Bestia”. PS despre ”momentul gay” al filmului (SPOILERE!)