Cele 8 femei din viața mea

Nu-mi plac oamenii care refuză să celebreze ziua de 8 martie, chiar dacă intenția lor pare a fi nobilă. Acești oameni susțin că sărbătoresc femeia în fiecare zi și se întreabă retoric de ce ar face-o doar într-un anumit moment al anului? Dragilor, vă zic atât, 8 martie nu a deranjat niciun bărbat să-și îmbrățișeze femeia iubită mai cu foc și în alte zile ale anului. Vă interzice 8 martie să dăruiți flori pe 10 februarie? Nu. Și atunci care este problema? Femeile doresc să fie speciale și iubite chiar și atunci atunci când sunt speciale și iubite. Ele se hrănesc spiritual cu iubire. Un spor de dragoste de 8 martie nu strică. În plus, ideea de 8 martie nu constă în a neglija femeia restul anului. Dimpotrivă. Pe de altă parte, barem o dată pe an trebuie să realizăm că deși noi respectăm și iubim femeia, sunt foarte mulți care nu o fac. Femeia mai are mult de tras de pe urma bărbaților în multe locuri de pe glob. Așa ca, celebrați, oameni buni, 8 martie pentru că femeile au nevoie de această sărbătoare. Îmi pare rău că s-a creat un curent anti 8 martie. Păcat că și unele femei au aderat la această tendință. Mai jos despre femeile din viața mea.

Mama

Ce înseamnă mama pentru mine? Omul suprem. Nu există persoane cu virtuți mai mari decât mama. Uniunea Sovietică, 8 martie 1984, o tânără cu ochii mari, albaștri este internată în maternitatea din orașul Rezina. Urma să aducă pe lume primul ei copil. Deși pe vremea aceea nu erau aparate care să indice sexul bebelușului, toți îi spuneau că o să aibă o fetiță. M-am născut… eu. Și nu pe 8 ci pe 10 martie. Presupun că am chinuit-o mult pe mama. Ce i-a rămas în suflet din acel chin? O mare, o uriașă dragoste pentru copilașul ei, pentru primul ei bebeluș? Cum să nu-ți iubești mama în aceste condiții? Cum să nu te strângă pe la spate când ți-o amintești tânără, frumoasă, în fața oglinzii, pieptănându-și părul frumos? Cum să nu vrei să revii în copilărie să te mai privească o dată în ochi, să-ți mângâie cârlionții și să-ți spună nimicuri la ureche? Asta este mama mea. La fel de frumoasă, la fel de bună ca în prima zi din viața mea. Nimic nu s-a schimbat de când m-a luat pentru prima dată în brațe și m-a pus lângă ea. Nici nu o să se schimbe atâta timp cât trăiesc.

Maia

Nu știu cum sunt alți bărbați. Nu știu ce fel de relații au cu soțiile, iubitele lor. Eu însă am luat potul cel mare. Este atât de plăcut, mișto, reconfortant, distractiv să fii soțul ei, încât de multe ori mi-e frică de ce se putea întâmpla dacă în ziua aceea nu-mi luam inima în dinți ca să o invit în oraș… Ea era ca un ghiocel în flăcări. Delicată, cu părul roșu prins în coadă la spate – o floare nevinovată de primăvară. Totul mi se părea special la ea. Cum își ținea capul ușor într-o parte când cădea pe gânduri. Cum apuca lucrurile cu degetele finuțe. Cel mai mult m-a uimit felul în care privea lumea. Nu există ochi mai mari și mai frumoși ca ai Maiei. Am vrut să mă privească toată viața. Sunt sigur, de ei m-am îndrăgostit la prima vedere. Am fost un fraier că am așteptat vreo câteva zile până să îmi fac curaj să o invit în oraș. Am ratat câteva zile în care puteam fi împreună. Țin minte foarte bine cina. Țin minte ziua: 3 mai. Țin minte ce am mâncat. Țin minte cum mă privea. Țin minte cum am luat-o de mână și nu și-a retras-o. Ce norocos sunt! Când am venit la București am trăit un an coșmarul de a fi departe de ea. Nu, nu a fost un coșmar. A fost un iad. Momentele despărțirii, când trebuia să plec, mă ucideau puțin câte puțin. Ca în poveștile frumoase, iubirea a învins, iar astăzi îmi poartă numele.

Natalia – Creața cu ochii verzi

Este imposibil să stai 10 secunde lângă Natalia, fetița mea și să nu vrei să o ei în brațe, să nu vrei să îi săruți obrăjorii, să-i mângâi zulufii. Un îngeraș din tablourile lui Rafael, nu alta. Este atât de frumoasă, atât de ageră și plină de optimism, încât mă întreb, oare cum de am meritat asemenea copil? Mă topește când se apropie de mine și își lasă căpșorul de îngeraș pe umăr. Mă umple de fericire când stă lângă mine să-i citesc povești despre animăluțe și copilași. Sunt și voi fi cel mai fericit tată de fetiță din lume. Natalia m-a ajutat să descopăr ce înseamnă dragostea de părinte. Am învățat multe de la ea și urmează multe altele. Are o personalitate extraordinar de plăcută. Îmi place la nebunie să inventez jocuri pentru noi doi ca să o fac să râdă. Câteodată mă trezesc noaptea din pat speriat că Natalia nu există și a fost doar un vis. Din fericire este un vis devenit realitate. Am cea mai dulce fetiță din univers.

Natalia – mama

Când am cunoscut-o pe mama viitoarei mele soții m-a surprins o calitate a ei: bunătatea. Pentru mine, un bărbat care trebuie să lupte zi de zi pentru locul său sub soare, care locuiește într-o junglă urbană, este de neconceput să fii bun cu toți oamenii. Pe unii îi dai pur și simplu la o parte din calea ta și îți vezi de treabă. Lecția pe care mi-a dat-o această femeie extraordinară este că poți fi bun chiar și cu oamenii străini, chiar și cu oamenii răi. Nu am auzit-o vreodată să vorbească pe cineva de rău. Nu am auzit niciodată să acuze pe cineva de ceva. Este genul de om cu care ți-e plăcut să discuți. Te încarci cu energia pozitivă pe care o emană. Am stat să văd cum vorbește cu oameni absolut străini și care, oricât de supărați și necăjiți sunt, se luminează imediat la față. Lumea ar fi un rai dacă am avea mai mulți oameni ca mama soției mele, devenită și mama mea.

Natalia – mătușa

Ca să nu vă bulversez, este vorba de altă Natalie, nu mama și nu fiica mea. Este vorba de sora mamei mele, o femeie dintr-o mie. O femeie care avea putere și curaj pentru o suta de oameni. Spun avea pentru că nu mai este printre noi. O boală cruntă m-a lăsat fără una dintre femeile care mi-au marcat viața. Dar nu o țin minte moartă, mi s-a șters din memorie episodul înmormântării. În schimb, mi-o aduc aminte vie, când venea pe la noi. Era mare sărbătoare. Venea mătușa. Mătușa care, odată intrată în casă, nu se așeza pe scaun, nu mânca, nu bea, își sufleca mâinile și începea să trebăluiască. Era ca o furnică pe care nu am văzut-o niciodată stând. Era un om al mișcării. Era genul de persoană în jurul căreia se învârteau toate și toți. Un om bun, corect, demn, care a muncit mult și pe care toți au respectat-o foarte mult. Niciodată nu l-am văzut pe tata plângând atât de tare ca în ziua în care am aflat vestea. Există astfel de oameni pe lume, ei nu știu să ardă ca o lumânare: sfârâind toată viața. Natalia, mătușa mea, a fost o făclie – a ars repede, cu forță, tot. Dumnezeu să o odihnească în pace!

Prima învățătoare

Pe vremurile acelea noi îi spuneam Elena Fiodorovna. Era dirigintele nostru și a fost cea care ne-a învățat scrisul și cititul, ne-a învățat corect… limba română. Era anul 1991. Moldova ieșea din Uniunea Sovietică, dar intra într-un război cu Rusia. Războiul din Transnistria. Nu aveam manuale, nu era curent aproape toată ziua. Elena Fiodorovna a reușit totuși să facă o minune: să mă contamineze cu boala cititului. M-a luat de mânuță, m-a dus în bibliotecă, iar următorii 9 ani de școală au fost fericiți. Știu că a ieșit la pensie, dar nu mi-o închipui pensionar. Nu se poate. Elena Fiodorovna rămâne femeia între două vârste, cu glasul potrivit, blând. Elena Fiodorovna Gobjilă este definiția dascălului perfect. Lecțiile doamnei învățătoare au rămas înfipte în creierul meu pentru totdeauna.

Marta, Victoria

Toată viața mi-am dorit o surioară. Toată viața m-am gândit că de aveam o soră, eram alt om, mai bun, mai atent, mai răbdător. Am crescut între băieți, frații mei. Se pare, însă, că există compensații pentru toate, iar în viața mea au intrat nu una, ci două surori. Marta și Victoria sunt surorile care mi-au lipsit. Și sunt exact cum le-am visat. Marta, cumpătată, atentă, pe care te poți baza la bine și la greu. Victoria, zisă și Victorița, surioara mai mică, pe care te simți obligat și îți face plăcere, ca un frate mai mare, să o aperi la școală, la joacă de cei care o supără. Ambele sunt frumoase și delicate. Așa cum sunt femeile din Moldova. Pentru aceste 8, dar și pentru alte femei din viața mea, care nu au intrat în această listă mult prea scurtă, dar pe care le iubesc și le respect foarte mult, le zic: LA MULȚI ANI! Fără voi eram o pădure uscată. Fără voi nu eram eu. Vă mulțumesc că existați!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleDespre muncă, familia, accent, rădăcini basarabene, într-un interviu pentru EA.MD și AGORA.MD