Despre muncă, familia, accent, rădăcini basarabene, într-un interviu pentru EA.MD și AGORA.MD


INTERVIUL PENTRU EA.MD

Vitalie, îți mulțumesc mult că ai acceptat să ne vorbești despre meseria ta și despre cum ți-ai schimbat viața la 180 grade în momentul în care te-ai mutat la București. Pentru început, te rog să ne spui unde ți-ai făcut studiile?
„Școala din satul Cuizăuca, Rezina. Apoi liceul din Orhei. Unul dintre cele mai bune licee din Moldova, dacă mă întrebați. Se numește ”Onisifor Ghibu”. Facultatea de jurnalism am făcut-o la ULIM. Am o diplomă de masterat în jurnalism de la Universitatea din București. Aici am scris și o teză de masterat, care mi-a plăcut mult. A fost despre bloguri. Un fenomen aflat la început în acel moment.”

Unde te-ai născut, unde ai crescut și de ce ai decis să te muți în România când e atât de frumos acasă? Când te-ai mutat? Cine sunt părinții tăi de meserie?
„M-am născut în Cuizăuca, raionul Rezina. În nordul Republicii Moldova. Părinții mei au avut niște meserii nobile: de părinți. Mama are studii de contabilitate și a muncit pentru „COOP-ul” din raion. Tata a fost șofer. Niște oameni deosebiți, pe care îi văd rar pentru că, deși distanța nu este una foarte mare, vreo 500 de kilometri, ne desparte o vamă. Am plecat pentru că simțeam că pot mai mult și mai multe. Când eram liceean mi se spunea că nu o să pot să fac o carieră în jurnalism. Că reușesc doar cei cu pile. La facultate mi s-a zis că nu am nicio șansă să muncesc în redacțiile importante de la acea vreme. Apoi mi s-a pus în vedere că, deși ajunsesem jurnalist, că începusem o carieră, nu am nicio șansă în România. Adevărul este că nu am vrut să le demonstrez lor nimic, ci mie. Oare pot? Oare sunt în stare? În plus, simțeam nevoia asta să mă desfășor. Știți senzația aceea când ai nevoie de spațiu? Acum, uitându-mă în urmă, dar mai ales văzând situația economică tristă a presei din Moldova, mă gândesc că nu a fost un pas greșit. În plus, nu este ca și cum aș fi plecat în alte țări, în străinătatea îndepărtată. Îmi vorbesc limba, sunt înconjurat de români. Mă simt acasă. Cu toate acestea, dorul de oamenii dragi mă apasă. Este singurul regret.”

Cu ce ai început? Cum ai ajuns la Protv? Ai avut oferte în altă parte?
„Acum pare simplu. Dar atunci a fost extrem de greu. În primul rând, nu știam Bucureștiul. Nu știam străzile. Nu știam oamenii. Nu aveam surse, ceea ce face viața complicată unui jurnalist. Lucruri pe care colegii mei le considerau elementare erau pentru mine adevărate descoperiri. Dacă îmi permiteți, eram un Columb care voia să ajungă în India lui, dar habar nu avea pe ce ape plutește. Am venit la masterat și în paralel am început să muncesc în redacția Știrilor PRO TV. Se întâmpla acum 10 ani. Colegii mei au avut încredere în mine, iar asta m-a motivat. Nu voiam să-i dezamăgesc. Așa că am încercat să mențin ritmul alert de lângă oamenii aceștia foarte buni profesioniști. Adevărul crud este că nu toți reușesc. Și nu este din cauza concurenței. Concurent ești tu. Trebuie să te depășești în fiecare zi. Să găsești resurse să o iei de la zero după fiecare reportaj tare pe care îl faci. Când muncești pentru cel mai urmărit produs media dintr-o țară este normal să ai oferte din altă parte. Am avut, le-am declinat. Sunt la locul potrivit, la timpul potrivit. Și fac ceea ce îmi place. Iar asta este extrem de important pentru mine. Faptul că sunt aici înseamnă mult. Cred și sper că asta se vede pe sticlă, la televizor. Uneori reportajele pe care le fac în România sunt difuzate și în Republica Moldova, la jurnalul de la PRO TV Chișinău. Mă cuprinde o senzație extrem de plăcută! Îmi amintește de casă.”

Ce ai făcut cu accentul de acasă? Cum l-ai îngropat? Sau știi să jonglezi cu cele 2 accente: ro și md? Și cum ai căpătat accentul bucureștean?
„Teoretic, am două. Practic, cel moldovenesc se estompează. Am depus eforturi mari să îmi ascund accentul moldovenesc. Nu mă înțelegeți greșit. Accentul moldovenesc este moale, melodios, plăcut urechii. Nu vreau să-l elimin. Dar meseria o cere. Un jurnalist de televiziune trebuie să aibă o dicție bună, să vorbească fără accent. Acestea sunt rigorile pe care mi le-am impus și le respect. Am scăpat de accent prin antrenamente. Pe lângă ceea ce recomandă specialiștii, mi-am făcut propriile metode. Înregistram prezentatorii, jurnaliștii de televiziune despre care credeam că au o dicție bună și citeam textele lor. Mă înregistram pe un reportofon. Repetam până la epuizare, până îmi ieșea ca la ei. Nu am o ureche muzicală. Tocmai de aceea mi-a fost mai greu. Dar când profa de dicție m-a întrebat unde mi-e accentul, mi s-a părut fenomenal. A fost încununarea eforturilor mele. Dacă până și cea mai bună profă de dicție din România mă întreabă de accent, înseamnă că antrenamentele acelea nu au trecut în van. Când mă întorc acasă, când vin în Republica Moldova, revin și la accent. Cât a mai rămas din el. Atunci am impresia că am un releu în cap. Click, accent moldovenesc. Click, lipsa accentului. Încă o dată, accentul moldovenesc este frumos și nu aș fi scăpat de el dacă nu eram jurnalist de televiziune.”

Ai muncit în Moldova? La ce redacție?
„Am muncit din primul an de facultate. Voiam să fac meseria asta. Eram determinat. Îmi placea și continuă să-mi placă. Eram pasionat. Unii colegi de la facultatea de jurnalism îmi spuneau chiar „jurnalistul”. Am trecut prin mai multe redacții. Am fost mai întâi la Basa Press, o agenție de presă care nu mai există. Păcat! Am fost stagiar, dar experiența de acolo nu o uit nici acum. Încă mai cred că un jurnalist trebuie să înceapă de la a scrie știri de agenție, să priceapă niște rigori, ”să-și facă mâna”. Agenția de presă este o școală pe viață. Am fost și pe la Radio. Radion Antena C, unde am stat un pic în fața microfonului, dar foarte puțin. În facultate am scris câteva articole și pentru Ziarul de Gardă. Însă marea dragoste era televiziunea. Nu m-am oprit din visat. Pe vremea aceea nu erau multe oportunități. Așa că am început la o televiziune micuță, unde am învățat să țin microfonul și să nu tremur în fața camerei. Televiziunea se numea EuroNova. Țin minte că aveam și o emisiune săptămânală. Apoi am fost angajat la PRO TV Chișinău, care, din punctul meu de vedere, a fost și rămâne cea mai bună școală de televiziune din Republica Moldova. Acum zece ani am venit la București.”

La Protv vin multe celebrități, ba chiar lucrezi „în coasta” unora. Toată lumea îl cunoaște pe Măruță. Mai aveți și Vocea României. Cum e sentimentul? E important pentru tine sau e doar o chestie/ circumstanță de serviciu?
Jurnalismul te învață să vorbești și cu persoane foarte cunoscute, dar și cu oameni mai puțin cunoscuți. Așa că presiunea de a fi „în coasta” vedetelor nu mă apasă. Sunt colegii mei, care știu să-și facă meseria. Presupun că oamenii ar rămâne surprinși să realizeze cât de „umane” sunt vedetele. Poate că este un clișeu, dar așa e.

Care este segmentul pe care îl acoperi? Te ocupi de social, economic, politic?
„Segmentul pe care îl acopăr este… România. Mă vedeți la televizor pe autostrăzi, pe drumuri, pe la primărie, pe la ministere. Sunt zile când ajung în Parlament. Îmi place la meseria asta că nicio zi nu seamănă cu alta. Niciodată nu știi unde o să ajungi, în ce zonă fierbinte. Pe de altă parte, să nu credeți că nu există o rutină. Rutina ne învață niște automatisme utile. Apropo, sunt și pe facebook, acolo unde lumea mă contactează foarte des „să-mi dea știri”. Chestia asta mă ajută, pentru că oamenii știu că există un jurnalist care ar putea să-i asculte. Unii pur și simplu îmi cer sfatul. Îmi folosesc contul facebook pentru asta. Chiar și blogul. Pe cojocari.ro încerc să îmi dezvolt altă latură a mea. De tată, de exemplu. Scriu lucruri pentru suflet. Pentru copii, întâmplări din cotidian.”

Care a fost cel mai incomod moment în cariera ta? Cel mai captivant? Cea mai tare filmare? Cea mai dificilă? Cea mai periculoasă?
„Au fost multe situații. Meseria asta este presărată cu de toate. Cu bune și cu rele. Un jurnalist este nevoit să redea și lucruri bune, lucruri frumoase, dar și lucruri triste. Toate sunt știri și trebuie tratate ca atare. Ca să înțelegeți la ce mă refer o să vă povestesc următorul caz. O femeie a urcat pe o clădire și a amenințat că se aruncă. A stat acolo aproape 3 zile, fără apă și mâncare și nimeni nu se putea apropia de ea. Vă spun sincer, sunt momentele grele ale meseriei, când trebuie să găsești cuvintele potrivite să le spui oamenilor despre o întâmplare dramatică. Tragedia s-a întâmplat cu 5 minute înainte de jurnal. Sunt sigur că ați văzut filme în care jurnaliștii stau în fața unei clădiri de pe care a căzut un om și relatează evenimentul. Să știți că în viața reală lucrurile sunt mult mai complicate. Nimic nu este ca în filme. În astfel de cazuri, nu spui numele femeii, nu dai date despre ea, urmărești ceea ce se numește „protejarea victimei”. Eu, de pildă, nu am spus în intervenția live nici măcar că femeia „s-a aruncat”. Am ales verbul „a căzut de la înălțime”. Sunt detalii printre detalii, dar acestea fac diferența. Da, am avut și anchete periculoase. De pildă, am reușit să filmez vânzarea unui pistol. Dificil a fost și la Paris, când am relatat despre votul românilor din diaspora la ultimele alegeri. Cert este că responsabilitatea care te apasă pe umeri în diferite situații este uriașă. Sper, însă, că m-am descurcat. Telespectatorul decide, până la urmă. De curând, s-a viralizat un reportaj pe rețelele de socializare. Un reportaj în care arătam lipsa de pregătire a autorităților locare în cazul unui cutremur mare.”

ProTV e peste tot, dă impresia de operativitate extremă. Asta înseamnă că reporterii au de alergat, nu glumă. Cum e programul tău? Cât de încărcat? La cât începi și la cât se încheie ziua de muncă? Ai o fetiță, o soție. Reușești să stai cu familia de sărbători?
„Îmi ceri să dau din casă. Meseria asta este ca oricare alta. O faci bine dacă ești pasionat, dacă dăruiești ceva din tine, dacă pui suflet. Programul unui jurnalist poate fi chinuitor pentru cineva. Ture de weekend, de sărbători, ture când trebuie să stai noaptea. Și multe altele. De aceea trebuie să îți și placă. Cu toate acestea, reușesc să sărbătoresc cu familia jumătate din sărbători. Odihna împreună cu familia este foarte importantă. Așa îmi încarc bateriile. Alături de familia mea. Fetița mea, Natalia, este o scumpă. Un personaj. De curând a fost în prima ei emisiune de televiziune. De fapt, a fost în două. Una în emisie directă. Adevărul este că s-a descurcat mult mai bine decât mine la prima mea emisiune. Este dezinvoltă, are vorbele la ea. Mie mi-a luat mult să mă obișnuiesc cu camera. Ei i-au trebuit câteva secunde.”

Apropo, cum e de sărbători și în zilele de odihnă? Muncești?
„Cineva trebuie să informeze publicul chiar și de Crăciun, chiar și de Revelion. Așa că, de regulă, redacțiile de jurnaliști se împart în două. Ulterior, turele de sărbători se recuperează. Dar la fel muncesc și pompierii, polițiștii, medicii. Ar fi culmea să ne plângem tocmai noi, jurnaliștii.”

Urmărești evenimentele de acasă? Spui cu mândrie de unde ești, de unde ți se trag rădăcinile? Ce crezi că se întâmplă la noi? Încotro mergem?
„Urmăresc ce se întâmplă în Republica Moldova. Uneori cu tristețe, alteori cu emoție, dar și cu speranță. Sunt bucuros că vin din zona aceea dintre Nistru și Prut. Conceptul de mândrie de a face parte dintr-o populație mi se pare perimat. Vreau să fiu mândru că sunt o ființă umană, că sunt cetățean al Pământului. Nu o să ascund niciodată de unde vin. Dacă există astfel de oameni, nu-i înțeleg. Confluența a două culturi poate să te ajute, dar poate să te copleșească. Încerc să scot ce este mai bun din experiența mea. Faptul că i-am citit pe Dostoievki, Tolstoi, Bulgakov în original, a însemnat mult pentru mine. Nu știu unde merge Republica Moldova. Economic vorbind, lucrurile nu arată deloc bine. Și, sincer, habar nu am dacă se poate face ceva pe termen scurt. Pentru mine, un indicator important este exodul populației. Oamenii știu mai bine decât noi, jurnaliștii, unde le este bine. Când or să se oprească de fugit din Republica Moldova, o să spunem că e bine și la Chișinău. Până atunci…”

Ți s-a spus vreodată că ești un trădător, că ai fugit după pâine străină și nu ai făcut schimbări acasă?
„Evit să intru în astfel de clinciuri verbale. Cum am arătat mai sus, nu mă simt în străinătate. Sunt acasă. După mine, vama de pe Prut este nedreaptă. Pe de altă parte, este greu să rămâi acasă și să nu reușești să faci atâtea lucruri pe care le-ai face în afara țării. Este ca și cum ai fi un pește mare într-un acvariu mic. Dacă ai ocazia și poți înota într-un lac, în mare, în ocean, de ce ai rămâne în acvariu? Nu știu. Nu cred că cetățenii moldoveni plecați nu-și ajută țara. Dimpotrivă. Pentru toată lumea este clar, fără ajutorul celor plecați, Republica Moldova s-ar prăbuși.”

Crezi că jurnaliștii pot schimba ceva în societatea în care trăiesc?
„Cred în asta. Este printre cele mai importante lucruri pe care le cer de la munca mea. De departe cele mai tari reportaje mi se par acelea în care reușesc să schimb ceva. De pildă, de curând, după ce am arătat situația proastă din gările feroviare din București, CFR a reușit să găsească surse să investească în renovarea lor. Călătorii mi-au scris pe facebook și mi-au mulțumit. Nu le-a venit să creadă cât de mult s-a primenit gara Basarab după ce am călcat pe acolo și am arătat-o la televizor.”

 

INTERVIUL PENTRU AGORA.MD
Cum se vede actualitatea politică/socială moldovenească de peste Prut?
Ceea ce mă interesează este actualitatea socială. Oamenii, cetățenii sunt în centrul interesului meu jurnalistic. Sunt atâtea lucruri care mă întristează… Exodul masiv al populației este o tragedie umană pe care încă nu o cuprindem bine. De 20 și ceva de ani lucrurile au mers rău și foarte rău în Moldova. Cam așa se văd lucrurile și de peste Prut.

Cum abordați subiectele din RM și cum o fac colegii voștri?
Se întâmplă să fiu întrebat de colegii jurnaliști din București despre evenimentele de la Chișinău. Le explic. Mă bucură că există interes față de Republica Moldova. Dar dacă nu urmărești zi de zi actualitatea de la Chișinău, îți scapă nuanțe, detalii. Greșeala pe care poți să o faci în acest caz este să vezi totul în alb și negru. Mă bucură faptul că mulți colegi români înțeleg, că sunt din ce în ce mai interesați. Se fac tot mai puține greșeli de redare a evenimentelor de la Chișinău. Ceea ce este foarte bine. Alegerile din Moldova, protestele din Chișinău au fost relatate pe larg în presa de pe Dâmbovița.

Ce ar trebui să se schimbe?
Eu cred în educație. Totul vine din educație. Dacă aș fi Guvernul Republicii Moldova aș pompa multe, foarte multe resurse în educația copiilor. Într-o singură generație Moldova ar fi o țară înfloritoare. Niște oameni educați nu ar vota greșit, s-ar comporta civilizat, ar ști cum să rezolve diferite probleme. Este singura soluție. Nu s-ar întâmpla peste noapte, dar țara va ajunge cu siguranță unde trebuie.

Cum se face jurnalism în România și cum e aici, în Moldova?
Cred că se face la fel. Rigorile jurnalismului ar trebui să fie aceleași peste tot. Așa că nu aș vedea mari diferențe decât în ceea ce privește finanțarea. Este vorba de banii pe care o piață media poate să-i producă pentru a susține prin publicitate un jurnalism sănătos. Eu cred că jurnalismul este direct legat de economie. O economie sănătoasă înseamnă și un jurnalism care se poate întreține. Jurnaliștii trebuie să se gândească la munca lor, nu la salariul care nu mai vine. Vorbesc aici și de amploarea unor investigații jurnalistice care costă. Vorbesc de posibilitățile tehnice pe care ți le poți permite sau nu.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleIată că am ajuns la vârsta lui Isus