Violența în familie… Când soția își bate soțul

Când soții Loca treceau pe ulița satului în care mă născusem și îmi trăisem copilăria era circ. El, înainte, gârbovit de ani și de tutunul prost pe care îl fuma. Ea, din urmă, cu urlete, țipete și înjurături. Era un circ grotesc, dar care atrăgea o droaie de copii. Alergau toți să-i vadă pe cei doi. Din când în când, moș Colea îi zicea femeii sale: ”nu mă păli, fa!” Ea, parcă încurajată, urla și mai tare: ”la Freanța să te duci, la chibutcă, curvarule!” Și poc, poc, vreo două trei scatoalce. Baba Loca înjura o jumătate de oră fără să se repete. Era un izvor de cuvinte obscene. Noi, copiii, ne adunam ca la spectacol.

Freanța era un laitmotiv al înjurăturilor. Ar fi fost o ibovnică din tinerețe, iar baba Loca i-ar fi prins ”în flagrant”. De aici și cuvântul ”chibutcă”, din ce înțelegeam, era un fel de cameră micuță. În fine, episodul din tinerețe a trecut, dar baba Loca nu l-a iertat. Așa că atunci când trăgea la măsea îl snopea în bătaie. Nu mă întrebați de unde porecla Loca, că nu știu. Sunt convins, dacă soții Loca ar fi fost cercetați de un psiholog/psihiatru, acesta strângea material de vreo 3-4 tratate științifice. Atât de nebună era relația celor doi. Dacă ar fi fost în putere, moșul Colea ar fi reacționat. Dar nu mai putea, așa că era victima perfectă.

Moș Colea era vai de steaua lui. Nevastă-sa, însă, era încă în putere. Nu era cine știe ce zdrahoancă, dar iute de vorbă și mânie, îl bocănea pe moș când putea. Alaiul trecea pe ulițe până ajungeau la casa lor amărâtă. Țin minte foarte clar aceste imagini oribile.

Soții Loca nu mai sunt demult printre noi. Dar asta nu înseamnă că nu-i zăresc pe străzi, în magazine, peste tot. Zilele trecute i-am văzut din nou. Soțul nu semăna deloc cu moșul din copilăria mea. Era un munte de om cu niște mâini cât stejarii. Soția, era tinerică, mică, dar foarte și foarte energică. Mult prea energică, din ce mi-am dat seama. Erau la cumpărături cu copilul, care a luat ceva de pe un raft și a trântit jos. Enervată la culme de cele întâmplate, femeia s-a apopiat de copil și a zbierat: ”măi, copile, tu chiar nu înțelegi?”. Apoi s-a aruncat asupra soțului: ”de ce te uiți ca mutu? Tu chiar nu ai creier în capul acesta sec al tău? Nu ai grijă de copil, tâmpitule!”

Mi-am dat seama, dacă raportul de forțe era altul, iar femeia ar fi avut puterea bărbatului, era foarte probabil să-i fi lipit o pereche de palme. S-a mulțumit însă cu agresiunea verbală. Și ce să facă bărbatul? S-a făcut mic și nu a îndrăznit să o deranjeze. A luat apoi copilul plini de lacrimi în brațe. Femeia și-a văzut de-ale ei, tot bodogănind și certându-l pe bărbat. Era încarnarea mult mai tânără a babei Loca.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleBedankt, Nederland! (Mulțumesc, Olanda!)