Cum îi forțăm pe copii să joace Balena Albastră?

Ionică, un elev ca alte sute de mii de elevi din România, habar nu avea de nicio balenă. De fapt, învățase la biologie și geografie. Că ar fi un mamifer. Cel mai mare de pe glob. Și că trăiește în apele oceanelor. Atât. De ”jocul” tâmpit a auzit din presă, de la profesori și apoi de la părinți.

Pe Ionică nu-l prea interesează ce se scrie în ziare, ce se spune la televizor. Nu că nu ar fi un băiat deștept și curios. Pur și simplu informațiile de acolo nu-l privesc. Sunt chestii de adulți: politică, economie, probleme globale. Pe când adolescența lui se învârte în jurul altor tipuri de știri: i-a ieșit un nou coș; Elena i-a zâmbit lui Răzvan; părinții nu-l înțeleg și îl forțează să învețe prea mult; a ratat o petrecere pentru că nu l-au lăsat ai săi și iar o să fie considerat pămpălău de toți colegii, inclusiv de Elena…

Când la televizor, pe internet s-a vorbit, s-a scris despre faptul că adolescenți ca el joacă în nu știu ce ”balene”… Când profesorii au început să le vorbească despre siguranța în mediul online, deși proful de fizică flirtează de o lună cu un cont fals al unei gagici inventat chiar de Ionică să râdă de marțafoi… Dar mai ales când părinții i-au interzis să mai stea pe Facebook… Ionică a înțeles, trebuie să fie ceva interesant. Fructul interzis este cel dorit. Așa că a căutat îndelung. S-a documentat să vadă ce drac de joc este ăsta.

Dezamăgire mare. Prietenii săi nu știau mare lucru. A găsit mai multe pe site-uri rusești, dar nu știe rusa. L-a rugat pe un văr din Chișinău să-i traducă, dar acela l-a pârât părinților. Ce scandal a ieșit. Într-o zi, însă, a reușit. A dat de un curator. Nu știe cum, dar s-au găsit. Acum este în joc. Știe că nu are voie. Știe că este ceva periculos. A citit toate sarcinile. Dar joacă. În sfârșit simte că trăiește, că nu este pămpălău, că viața lui înseamnă ceva.

Și-a scrijelit pe mână ceva ce seamănă cu un pește. Și a început să se trezească dimineața, să se uite la tot felul de filme psihologice. Nu știe cine este curatorul său. Habar nu are că de partea cealaltă se află tot un fel de Ionică. Unul care se plictisește de viața sa de adolescent și vrea să simtă cum este să ai putere asupra cuiva. Are niște informații despre jucătorul său și, la momentul potrivit, o să-l amenințe cu moartea, dacă îi refuză sarcinile. Evident că nu o să-l omoare, e doar un joc…

E doar un joc? Nu, este o prostie de care sunt vinovați, în primul rând, adulții. De la părinți, la profesori și până la jurnaliști, politicieni, funcționari din ministerul Educației sau chiar polițiști. În loc să realizeze că un astfel de comportament online al adolescenților este posibil doar în anumite situații și să le elimine, ei ajung să se isterizeze și să-i împingă pe copii, de altfel ființe foarte curioase, să se joace. Să vie victime și curatori. De la Pokemon Go nu am văzut mai multă promovare pentru un joc devenit fenomen social. Cei care vor să lupte cu așa-numitul fenomen ”Balena Albastră” îl promovează în neștire.

ps: Ionică 1 și Ionică 2 nu există. I-am inventat eu. Sau poate că există, dar îi cheamă altfel. Am fost și eu adolescent și țin minte cum funcționează mintea omului în această etapă a vieții, când pericolele sunt chiar sexy. Din păcate, majoritatea adulților a uitat asta…

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleCum rezolvam problemele de tip bullying pe vremea noastră?