Cum rezolvam problemele de tip bullying pe vremea noastră?

sursa foto

Bullyingul nu este o chestie nouă. Hărțuirea, intimidarea, terorizarea existau în școli încă de pe vremea noastră. O fi fost și pe vremea părinților noștri. Doar că nu știam pe atunci că e un fenomen social. Habar nu aveam că trebuie să ne ducem la psiholog. Nu se făceau campanii în masă pentru conștientizarea problemei. Îmi amintesc că noi aveam alte ace de cojoacele bullyingului. Mai jos, voi povesti o experiență personală în ”lupta” cu acest fenomen.

Pe vremea când eram elev în școală, iar apoi la liceu, nu cred că m-ar fi înțeles părinții dacă le-aș fi zis: ”tată, știi, astăzi am fost victima unui atac de tip bullying”. Tata s-ar fi uitat uimit la mine și m-ar fi felicitat: ”bravo, fă bule în continuare”. Spume, nu bule.

În minte îmi vine un caz. Era la noi în școală un băiat. I se spunea Chipăruș și era mai mare ca mine. Sugestivă poreclă? Nu-i așa? Iar Chipăruș acesta își făcuse un nume din agresarea altor copii. Eu scăpasem. Din păcate, o încasaseră frățiorii mei. Mai mici, mai neajutorați, erau victime perfecte. Până în momentul în care mi-am luat inima în dinți și m-am dus la Chipăruș cu dorința clară de a-i explica pre limba lui că bullyingul nu este o treabă pe care să o aplice fraților mei.

Fără să stau pe gânduri, mi-am poziționat pumnul sub bărbia lui Chipăruș. Un argument cu care Chipăruș nu putea fi de acord, așa că ne-am pus pe dez-bătut problema. Chiar dacă era mai Chipăruș și mai experimentat în astfel de dez-bateri, tipul a fost luat prin surprindere de argumentele mele. Așa că în scurt timp se chircise sub mine, iar eu continuam să-i car argumente solide în spate, în cap. Trebuia să îmi apăr punctul de vedere. Frații mei trebuiau excluși din lista lui de bullying.

Discuția aceasta avea loc, evident, într-un spațiu public, la derdeluș, unde ne adunaserăm mai mulți copii cu săniile. Din fericire pentru Chipăruș, s-a terminat brusc, când printre noi a apărut un adult. Un moș care ne-a despărțit amiabil, cu câte o scatoalcă după urechi. Rezultatul acestei acțiuni antibullying a fost faptul că Chipăruș nu s-a mai atins de frații mei. Dar niciun alt adept al bullyingului nu a mai făcut asta.

Așa rezolvam disputele de bullying pe vremea aia. Mărturisesc cu mâna pe inimă, soluțiile acestea erau proaste. Nu rezolvau decât local problema. În plus, nu toți aveau un frate mai mare care să aibă argumentele necesare. Și apoi, dacă bullyingul s-a terminat în ceea ce ne privește, alți copii din școală au continuat să îl simtă cu aceeași ardoare. Eu, nefiind psiholog, adică neavând calificarea necesară, nu am mai insistat să rezolv și alte cazuri cu aceleași argumente. Experiența mă învățase, într-o astfel de dezbatere publică niciodată nu știai unde te puteai poziționa, de desubt sau deasupra dez-baterii.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleTinder-zamăgirea în relații