Unde se termină ce vrea părintele și unde începe ce vrea copilul?


Eram la balet cu Natalia mea cu ochii verzi. O ajutam să se echipeze pentru curs. În acel moment a intrat un tată cu o fetiță. I-am urat succes Nataliei și ne-am despărțit. Fetița intrată în vestiar era vădit supărată. ”Tati, ți-am zis, nu vreau la balet”, continua ea cel mai probabil un refren pe care îl cânta de acasă. Tatăl fetiței s-a uitat cumva jenat la mine. S-a întors către fetița lui și i-a zis ușor panicat, dar fără răutate: ”am vorbit deja despre asta, hai, îmbracă-te!”

Vorbeam zilele trecute cu o fetiță. Are vreo 8 ani. Este clasa a doua. Din vorbă în vorbă, am întrebat-o ce-i place. Mi-a zis că-i place dansul și face balet. ”Foarte frumos. Și fetița mea merge la balet. Pe voi ce vă învață?”, am continuat discuția. ”Păi, nu mai țin minte”, mi-a zis vinovată fetița. ”Nu-i nimic, o să-mi arăți sau o să-mi spui altă dată, când ne mai vedem”, am încurajat-o eu. ”Nuuu, păi, eu nu mai merg. Am mers, dar nu am mai putut să ne ducem din lipsă de timp”, mi-a zis fetița și am simțit mult regret în vocea ei.

Acum o jumătate de an s-a nimerit să vorbesc cu o tânără de vreo 20 de ani. Zveltă, drăguță. Pentru că vorbeam de Natalia, mi-a zis că a făcut și ea balet. ”Dar părinții mi-au zis să aleg studiile, să nu mai fac balet. Acum regret că nu am continuat, mi-a plăcut mult dansul”, mi-a explicat ea cum a agățat poantele în cui. Și era multă tristețe în acea explicație.

Este greu să fii părinte. Foarte greu. Responsabilitatea care te apasă pe umeri este mai mare decât credem noi inițial. Negociem cu atâta ușurință dorințele sau refuzurile copiilor noștri. Le trasăm soarta printr-o decizie luată rapid și necântărită. Unde este linia de demarcație între dorința ta și a copilului? Când face copilul un simplu moft trecător și când nu vrea ceva cu adevărat? Când nu are nicio aplecare pentru ceea ce îi bagi pe gât și când este doar un pic plictisit? O fi mai bine să avem atâția copii care nu fac nimic, care sunt pasionați doar de McDonalds, telefoane, tablete și atât? Unde se termină ce vrei tu pentru copil și unde începe ce vrea copilul?

Nu vreau să aduc în discuție cazul copiilor morți în avalanșă. Pentru că acel sport era mult prea dur pentru vârsta lor, spun mulți alpiniști. Vorbesc de sporturi normale. De activități normale, care nu presupun atât de mult risc. Cum să faci performanță dacă nu îi impui un anumit ritm copilului? Copilul are un talent, dar fără muncă, exerciții, talentul rămâne la 1 la sută. Și atunci ce te faci? Cum faci? Cât îi rupi din copilărie? Încă o dată, fi părinte e atât de greu pentru că e atâta responsabilitate…

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleAm fost la concertul lui Eugen Doga. O ocazie pe care o ai o dată în viață! (Video)