Până când… smartphone-ul ne va despărți

Eram în mall și așteptam la casă, să cumpăr ceva. Lângă magazin era o mini cafenea. Un loc plăcut să vii cu soția, iubita… Un loc unde să pălăvrăgești milioane de nimicuri și să lași mintea să se elibereze de stres. Mă uitam la cei doi cu o ușoară invidie. Cei care au timp pentru așa ceva sunt cu adevărat norocoși. Ieșirile acestea în doi sunt cea mai bună terapie de cuplu din câte cunosc.

Așadar, mă uitam cu invidie. Asta până am văzut ce făceau de fapt cei doi. Ambii stăteau pe telefon. Băiatul, pentru că era cu spatele la mine, am zărit că juca o chestie. Părea atât de concentrat, că dacă venea un bărbat și o săruta apăsat pe iubita, pe soția lui pe buze, nu observa. Mă rog, nici ea nu ar fi observat sărutul. Era extrem de concentrată în telefonul ei. Puteam să jur că se uita la ceva facebook sau instagram. Fiecare cu lumea lui. Fiecare cu telefonul lui. Din când în când sorbeau din cafelele aflate în față și reveneau la chestiile “interesante” pe care le făceau. El, jocul. Ea, facebook sau insta.

Și atunci mi-am amintit de perioada în care aveam telefon mobil cât să mă sune ai mei și să-mi spună să mă duc la un fix ca să putem vorbi. Mi-am amintit de serile pe care le petreceam împreună și nu aveam nevoie de telefon mobil. Pe vremea când bipul era unitatea de măsură a celularului chiar trebuia să vorbești cu partenerul tău de cuplu. Trebuia să găsești o temă de discuție. Să comunici. Și era bine. Pentru că trebuia să spun bancuri ca să o înveselesc. Trebuia să spună lucruri frumoase ca să mă uimească și mai mult.

Ce vreau să zic, dacă mergeți la o întâlnire cu iubitul/iubita, lăsați telefonul în mașină. Telefonul este inamicul numărul unu la o întâlnire. Nu există chestie mai interesantă pe lumea asta decât omul viu care stă în fața ta și caută o potecă de comunicare… 

Dacă ar fi după mine, jurământul dat la căsătorie ar trebui adaptat. Nu – ”până când moartea ne va despărți”, ci – ”până când smartphone-ul ne va despărți”

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleAtacul terorist de la Manchester - răul absolut!