Când prea multă grijă față de copil strică… independența acestuia!

poză simbol. sursa

– Vrei să fim prietene?, o întrebă Natalia pe fetița care se afla pe scaunul din fața noastră. Pentru cei care nu știu cum vorbesc copiii, întrebarea ține locul de ”hai să facem cunoștință”. Doar că ei nu sunt atât de protocolari. Pentru ei orice cunoștință poate fi un eventual prieten. Eram la un spectacol de balet și, până să înceapă, Creața mea cu Ochii Verzi a vrut să-și găsească un copil cu care să schimbe câteva cuvinte. Alegerea a căzut pe fetița din fața noastră.

Fetița, un pic mai mare, s-a uitat mirată la Natalia. Nu a scos niciun cuvânt și s-a întors către mama ei. A vrut să deschidă gura, să-i spună ceva Nataliei, dar i-a luat-o maică-sa pe dinainte:
– Nu poate fi prietenă! Este mai mare ca tine, i-a zis Nataliei spre marea mea uimire. Eu asistam la discuția lor, fără să intervin.
– Eu am 4 ani și 10 luni, încearcă să explice Natalia. Sunt mare, întărește ea argumentul.
– Păi, vezi, ea are 6 ani, este și mai mare.
– Și ce dacă?, continuă Natalia, dar a blocat discuția.

Femeia i-a făcut semn fetiței sale să se întoarcă spre scenă și să stea cuminte cu fața înainte. Natalia a strâns din umeri și s-a făcut mai comod pe scaun. A trecut puțin timp și s-a dat al treilea gong, începea spectacolul.

Ne-am uitat la spectacol, a fost distractiv(dixtractiv, dacă este să o citez pe Creața cu Ochii Verzi). La pauză am ieșit pe hol. Mămica și-a luat fetița și s-a îndepărtat de ceilalți copii. A scos ceva din geantă. I-a dat să mănânce, după care a șters-o la gură. Micile încercări de evadare din grija maternă s-au terminat cu eșec. Fetița a rămas cu mămica sa, în timp ce ceilalți copii umblau bezmetici prin holul Operei Naționale întrebându-se unii pe alții dacă vor să fie prieteni și explorând acest univers nou pentru ei. Doar fetița despre care vă spuneam mai sus a rămas în universul protector al mamei sale.

Nici spre sfârșitul pauzei, când am revenit în sală și mai era puțin până la începerea spectacolului, fetița nu a putut vorbi prea mult cu alți copii. La întrebări răspundea mai tot timpul mama ei. Un fel de alter ego părintesc extrem de grijuliu.

Da. Este impresionantă grija pe care unii părinți o manifestă pentru puii lor. Dar să-i sufoci cu atâta dragoste, să nu-i lași un pic de capul lor, să-i ții într-un glob de sticlă mereu, mereu, mereu… Pe asta nu o s-o înțeleg niciodată.

Libertatea este tot ce are mai de preț un om. Grija uriașă manifestată în permanență, sufocarea prin dragoste mi se pare un atac la libertate. Lasă-l să greșească, lasă-l să experimenteze, lasă-l să se exprime, lasă-l să discute cu alți oameni după putința și priceperea sa. La restaurant lasă să facă el comanda pentru sine. La magazin lasă-l să plătească pentru ceva ce și-a cumpărat din banii săi. La spectacol lasă-l să țină biletul și să-l dea la verificat. Independența se educă, se învață, ca mai apoi să se transformă în libertate. Numai așa va crește un om echilibrat și puternic. Ne întrebăm mai târziu de ce sunt unii neadaptați, de ce nu le merge în viață?

Nu vei fi lângă el mereu ca să-l ”ajuți”. Iar, ce este foarte grav, când nu vei mai fi, copilul tău va căuta o altă umbră sub care să se ascundă. Va căuta să-și îngrădească libertatea. Ce păcat! Păcat că unii părinți confundă dragostea cu grija excesivă care distruge independența copiilor!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleNu mai zbierați la copii!