Copiii sedentarismului

Dorinel, ai grijă, mamă, dacă nu poți, nu te chinui, îi strigă femeia unui zdrahon de Dorinel. Un puști de vreo 10-14 ani și vreo 60 de kile.

Dorinel și copiii de seama lui făceau ceva întreceri între ei în parc. Alergare, sărituri. Chestii de-ale copiilor. Nu era singurul copil, să zicem, cam dolofan. Așa că m-a uimit să văd că mama sau bunica îl sfătuiește pe Dorinel să evite mișcarea.

Copilul nu părea să aibă o problemă fizică vizibilă. Acum nu știu dacă suferea de vreo boală. Acest lucru nu este exclus. Problema este că tot mai des văd astfel de situații. Părinți, bunici care își feresc copiii de efort. Și nu cred că e bine. Nu e bine mai ales pentru copii.

Nu-i mai lăsăm pe copii să alerge în parc. Am povestit despre asta aici. Că nu vrem să transpire, să cadă, să se murdărească. Ne plac copiii bibelou, scoși din cutie, cu care ne putem lăuda. Niște păpuși cuminți și sedentare.

Apropo, habar nu am cum mai e cu orele de sport, dar pe vremea când eram la școală se găseau suficienți părinți care luau scutiri pentru copiii lor. Știu că mulți dintre colegii mei nu aveau nicio problemă. Doar că nu era bine ca nota de la sport să le strice media generală. Dă-l naibii de sport, că nu contează.

Și uite-așa am ajuns o generație care nu-și mai lasă copiii să facă mișcare. Iar asta este extrem de grav. Îi oprim de la orice activitate sportivă. Sunt niște copii ai sedentarismului. ”Lasă, puiule, nu te chinui” – se va transforma peste ani în probleme de greutate, probleme de sănătate. Sunt sigur de asta. Și nu sunt măcar ”expert”.

Văd tot mai mulți Dorinei ajunși la maturitate pe stradă și mă înfior. Multe kile, puțină mișcare, rezultatul unei educații greșite. Ne mirăm că sunt spitalele pline. Ne mirăm că nu mai facem performanță la gimnastică și fotbal. De unde? Dacă Dorinel nu face efort la sfatul insitent al adulților.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleÎnainte de vacanță