Despre cum m-a făcut knockout emoțional

Uneori copiii pot fi atât de profunzi, că te bagă din două cuvinte într-un șoc emoțional. Creața cu Ochii Verzi m-a rugat aseară, în loc să-i inventez o poveste, așa cum facem de obicei, să-i povestesc cum a intrat în viața noastră.

 

Și i-am zis. Despre cum am așteptat pe holul maternității. Despre cum m-au strigat de vreo două ori să vin, iar eu înlemnisem acolo și nu puteam să mă mișc. Despre cum am sărit ca ars când mi-am dat seama că asistenta pleacă și nu o văd pe ea, pe Creața cu Ochii Verzi. Despre cum am văzut-o prima dată și am rămas impresionat de ochii și de delicatețea ei.

I-a plăcut povestea. Mi-am dat seama pentru că mi-a cerut mai multe detalii. Când am terminat de istorisit, m-a lovit. În mijlocul inimii a dat. Oftez și acum. 

”Tăticul meu iubit, să știi că o să te țin minte toată viața”, mi-a zis, iar eu am regretat că nu sunt femeie să plâng ușor. Un nod mi s-a ridicat în gât. Așa știe Creața cu Ochii Verzi să îmi mulțumească pentru poveste. Orice a vrut să însemne asta, a fost spus cu multă dragoste, iar eu vreau să amân cât pot de mult momentul de la care Natalia o să înceapă să nu mă uite.

De unde le scoate? Cum de unde? De acolo de unde a scos-o și pe asta: ”Tati, eu merg cu bicicleta înainte, dar tu aleargă după mine, să faci sport, să nu îmbătrânești și să te ridici la cer, că mie o să-mi fie dor de tine” A fost și acela un nou knockout emoțional.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleCând prea multă grijă față de copil strică... independența acestuia!