Sufletul nu se vede dacă este ascuns sub un strat mare de grăsime

O să fiu mai dur. Mă scuzați, băieți! Acest articol este despre fraierici, cei care se trezesc după o vreme părăsiți de iubite, soții deși credeau că relația lor era ca granitul.

Vreau să-ți spun, băiete, că mi-e milă de tine. Știu, tu crezi că ea te iubește… Te iubește pe dracu. Tu nu ai văzut cum arată? Este de nota nouă spre zece. Tu, în schimb, abia dacă treci BAC-ul.

Credeți că totul e pe bază de dragoste, pe bază de suflet… Exteriorul? Dă-l naibii. Doar te iubește. Nu? Te iubește deși ai burtă de la 25 de ani. Te iubește chiar dacă te uiți în oglindă ca să nu uiți cum arăți. Te iubește deși ultima dată ai făcut sport în școala generală, când ai alergat 5 minute la fotbal, dar stăteai în poartă. Am o veste proastă. Chestiile astea superficiale, felul în care arăți și te întreții, contează.

Se vede de pe facebook-ul ei, fraiere. Nu te-ai întrebat de ce are wall-ul plin de poze cu ea, iar tu ești ori în planul doi, ori… nu ești. Pe bune, nu ți se pare ciudată că soția/iubita evită să te prezinte lumii? Poate pentru că ești atât de ”neprezentabil”, că mai bine s-o creadă toți liberă de contract.

Zilele trecute îmi povestea cineva că soția l-a lăsat pe un amic de-al său. Cică s-a cuplat cu unul dintre prietenii amicului. Am avut curiozitatea să-i văd fața încornoratului și a ”amantului”. Mda, nu era greu să-ți dai seama de ce femeia a vrut să fie cu ăla care nu cântărea 150 de kile și care nu părea că doarme zilnic pe șantier.

Treaba este simplă. Cât suntem tineri, gândim cam superficial. Ce să ne faci? Ăștia suntem. Problema este că atât bărbații, cât și femeile nu reușesc să vadă sufletul frumos. Nu reușesc și basta. Știți de ce? Pentru că este ascuns sub un strat mare de grăsime! Iată de ce!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleDe ce nu merită să ne certăm cu proștii?