Lăsați copiii să alerge, să se cațere, să transpire, nu sunt păpuși cu telecomandă

Nu o să-i înțeleg niciodată pe părinții, bunicii care merg cu copiii în parc, la locul de joacă și încep: ”nu alerga, că o să cazi”, ”nu alerga, că o să transpiri”, ”nu te cățăra, că o să te lovești”! Și multe sute astfel de nu-uri. La ce ai mai ieșit în parc? Vrei să ții copilul în cutie? Păi, cel mai bine este să te duci la un magazin, să-l priponești de scaunul de la Starbucks și să fii fericit că ai un bibelou, ci nu un copil.

L-ai îmbrăcat în cea mai scumpă și mai nouă haină? Ghinionul tău. Nu mergi la nuntă, ai ieșit în parc. Tu ai uitat cum e cu faza asta, dar dacă ești copil vrei să alergi, să te cațeri, să te prinzi cu alți copii. Să te tăvălești pe jos. Asta vrei.

Ca un copil crescut la țară sunt siderat la gândul că stai între patru pereți, iar când ieși în parc trebuie să te pui pe o băncuță și să te uiți la alții cum aleargă, cum se zbenguie și fac cele mai spectaculoase și interesante trăsnăi.

De când sunt părinte, de când am copil, m-am ferit de NU-urile din parc. Mi s-a făcut inima cât un purice când am văzut-o cățărată pe acoperișul celui mai înalt tobogan, dar m-am dus și am învățat-o să coboare singură, să nu se lovească, să nu cadă. Acum stau mai liniștit. Își cunoaște forța, limitele, fricile.

Creața cu Ochii Verzi are picioarele zdrelite, lovite, dar nu am auzit-o plângându-se niciodată. Dacă se lovește, știe că s-a întâmplat pentru că nu a fost atentă. Nu așteaptă să vină cineva să bată locul cu pricina, doar locul nu are nicio vină că nu a pus ea bine piciorul și a căzut. Se liniștește rapid, dacă durerea nu e mare și o ia de la zero. A învățat o nouă lecție. Sunt amuzat când o văd că a căzut, eu sunt la distanță, iar adulții din jur încearcă să o ridice alarmați. În ochii ei se citește mirarea: ”de ce o fi speriați? E doar o simplă căzătură”.

Dacă ai un copil, păi, lasă-l să fie copil. Nu e o păpușă cu telecomandă. Nu de alta, dar am observat atâția micuți cu probleme de greutate pe la locurile de joacă. Poate dacă în loc de ”vrei o gogoașă?” i s-ar fi spus ”hai, du-te și aleargă, te cațără”, nu ar mai fi avut aceste probleme. Lăsați copiii să alerge, să transpire, să se cațăre!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticlePsihologia jocului Tata-Copil. Un eveniment misto despre acest subiect