”Talpa iadului” pe bicicletă

sursa: pinterest

 

Acest text a fost scris de… să-i zicem, Maria. Maria a fost de curând la sală, la biciclete. Mi-a povestit că a tras de ea ca un cal de curse. Și cum povestea ea așa, frumos, haios, am rugat-o să-mi povestească și în scris, să vă bucur pe voi cu un text mișto despre cum e la sala de forță, la clasa de biciclete. Enjoy!

– Dacă va văd butonând telefonul, vă invit afară. Ne vedem data ”aviatoare”!

Asta se crede tare nostimă, zic eu în gând, dar în realitate îndepărtez telefonul. Ca să fiu sigură că nu trag cu ochiul spre el, îl acoper cu un teanc de prosoape.

– Dacă, nu trageți de voi, vă invit afară. Ne vedem data ”aviatoare”!

Mi s-a părut sau dumneasa repetă aceeași glumă de două ori? Îmi zic eu în gând, iar în realitate îmi potrivesc repejor șaua, reglez ghidonul si dau rezistența la minim. Atâta mi-a trebuit. Cred că m-a zărit.

– N-ați venit aici să vă prezint bicicleta. Trebuie să vă informați unde veniți. Așa că, dacă cineva e prima dată, înțelege că nu poate, îl invit afară și ne vedem data ”aviatoare”!

Serios? Ce a pățit fata asta? Văleleu!!! Ăștia duc lipsă de personal? Ditamai lanțul de săli de gimnastică. Un pic de înțelegere? Ceva? Orice? Respect față de client? Totuși, am dat niște bani aici… Da? Zic eu în gând, iar în realitate îmi potrivesc bicicleta ca să o văd mai bine pe domnișoară, pentru că sunt ăăăăăhăăăăă în ultimul rând.

Fata asta arată al naibii de bine. Și ceilalți doi colegi dinaintea ei arătau bestial. De-ți venea să-i iei acasă. Coapsele, fundul, abdomenul, brațele. Zici să-s sculptați toți. Mi-a trecut mie prin minte, ca mai apoi să mă asurzească nebuna cu urletele ei: unu-doi, bagă rezistență!

Eu știu, din propria experiență, că trebuie s-o iau ușor. Așa că nu ma aburește pe mine asta.

Se uită ma mine Talpa iadului și urlă:
– Bagă rezitență! Bagă rezistență! Bagă rezistență!

Ca să mă facă de rușine față de toți mă mai și arată cu degetul:
– Adaugă rezistență!

Aș cam pleca eu cât e treaba cu cinste, că poate agresiva asta sare la bătaie și, cum e plină de mușchi, nu prea mă văd bine. Am zis eu în gând, iar în realitate am rotit de rezistența aia. Na, că ți-am făcut pe plac! Să te îneci cu rezistența ta!

– Sus, jos. Unu, doi, trei patru.

Pedaleaza de rupe bicicleta, de parca a mâncat ardei iute. Apropo, înainte să ajung m-am informat, numele ei este Chiperi. Ceea ce prin Moldova înseamnă ardei. Numai că dânsa nu e un simplu Chiperi. E din ăla de-ți ustură și fundul când muști o bucățică.

– Bagă rezistență! Sus de patru ori, jos de patru ori. Urcăm muntele cu o persoană în spate. E singura melodie foarte lentă, așa că rezistență maximă vreau!

Da, eu știu că tu vrei… Am zis eu în gând, iar în realitate am bagat maxim de rezistență, că m-am gândit că ar putea avea dreptate. Și că n-am venit aici să-mi treacă ziua.

Aaaaaa, au cazut prosoapele. Nu pot să cobor să le iau, așa că urc muntele cu persoana imaginară în spate, iar de pe mine curge transpitația gârlă, șiroaie, picură pe ghidon, apoi jos se formează balta. Curge de pe peste tot. Eu urc nu mă las! Nu mă fac de rușine! Eu pot! Și chiar mă uit că pot! Pot, nu știam!

– Păstează ritmul!, urlă Talpa Iadului. Respiră! Respiră! Respiră!, subliniază aceasta apăsat! Gata, bea apă! 

Slava ție, Doamne. Asta cred că ar fi fericită dacă ne-ar vedea pe toți cu pedalele de gât.

– Cum sunteți?

Nu-i răspunde nimeni. Cine să-i mai zică vreo vorbă? Toată lumea e leșinată. O să vină să ne ia cu SMURD-ul de aici.

– Aaaaaa, dar ce mai comunicăm!!!

Cine să comunice, fată dragă cu tine, nu vezi că ne căutăm respirația și n-o prea găsim?!

Talpa iadului nu arată pic de oboseală, chiar dacă, cu noi în rând, sare pe bicicleta aia, pedalează, vorbește, numără, urlă, ea întreabă și tot ea răspunde… Nu știu dacă a băut o data apă. Nu obosește deloc? Zic eu în gând. În realitate îi zâmbesc de fiecare dată când privirile noastre se întâlnesc. Și se întâlnesc cam des. De fapt, îi vede pe toți și pentru fiecare are ceva de spus. Pe mine nu mă mai bate la cap cu rezistența. Cred că a văzut că mai am puțin și dau ortul popii.

Și când am crezut că gata, a făcut ce a vrut din noi și ar trebui să fie mulțumită, asta sare de pe bicicletă și stinge lumina!

– Acum ajustați-vă rezistența și pedalați cât puteți voi de repede. Nu vă vede nimeni. Sunteți voi cu voi!!!

Ne zice și în ritmuri de dansuri africane alerte, Talpa Iadului, dansează, sare, vine printre noi, ne agită, nu ne lasă în pace. Muzica urlă în boxe. Toți trag la maximum. Am ajuns să nu-mi simt corpul. A rămas doar mintea care zboară. Iuuuuuuhuuuuuu! O stare de euforie maximă.

Sunt a treia oară la biciclete, la World Class. Prima dată am făcut biciletă cu un băiat tare simpatic. Cu un corp ca al statuielor din muzeele de la Roma. Când am plecat abia îmi târam picioarele. A doua oară, alt băiat și mai simpatic, glumeț și foarte atent cu toți cei prezenți. La fel, plecam de ne căram în brațe una ape alta. Dar de data asta, vreau să vă spun, am plecat pur și simplu cu hormonul fericirii în frunte, în ochi și în sânge!

Nu știu cum de tipa asta, Roxana Chiperi, face și drege, de nu reușești s-o urăși că ai și îndrăgit-o pentru cum a reușit să te facă să ajungi să te autodepășești, să-ți simți fiecare mușchi, iar mai apoi să nu simți nimic. Doar tu cu inima ta! Felicitări, fată dragă!

Am facut și o poză cu ea. Știu, mai bine ștergeam poza asta că-s nemachiată și transpirată, și cu părul lipit de cap, dar… n-am șters-o.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleTu știi ce mai face adolescentul tău?