Mi-e dor de Creața cu Ochii Verzi!

Mi-a venit să plâng din prima clipă, de la primul ton de apel, deși am încercat să mă abțin. Jur. Nu că aș fi cine știe ce brută de om care plânge greu. Dimpotrivă. Prietenii mă știu. Uneori sunt extrem de siropos, alteori mă poate emoționa o poză frumoasă, un film duios. Suflet de român basarabean, ce vreți? De data asta nu am rezistat. Nu aveam cum: nu am simțit demult un nod în gât atât de puternic.

– Ce faci, Natalia?, am întrebat la telefon.
– Bine, mă joc, mi-a răspuns vocișoara ei, iar șoriceii aduceau deja apă. Îi simțeam cum îmi furnicau ochii pe la colțuri.
– Cum a fost ziua ta?, am întrebat și glasul nu mai era așa de tare. Tremura.
– Bine, tati! Tati, vrei să mai faci glume cu mine? Să râdem?, m-a întrebat Creața cu Ochii Verzi de la vreo 2 mii de kilometri distanță.
– Da…

 

Gata, s-a spart digul. Șoriceii erau în plină activitate. Lacrimile îmi șiroiau pe obraji. Eu, un bărbat de 33 de ani, plângeam de dorul unui copil de 5. Să nu-ți vezi copilul o săptămână, două, trei pentru că l-ai trimis în vacanță, departe de tine… Oare există DOR mai puternic ca acesta? E greu în cămașa de părinte. Te usuci din picioare. Cred că am slăbit vreo 2 kilograme de când Creața cu Ochii Verzi nu se trezește cu mine în fiecare zi, nu adormim împreună spunându-i povești, nu fac glume cu ea făcând-o să râdă până la lacrimi…

Sunt ca un câine hăituit. Mă uit la tați, mame cu copii pe stradă, în magazine și mă sufoc. Asta este senzația. O văd pe Creața cu Ochii Verzi peste tot. Și atât de tare îmi este DOR de ea… Mă urc pe pereți! Nu-i nimic, rezist eu. Creața cu Ochii Verzi este în vacanța de vară, undeva departe de noi, dar mai am un pic și se întoarce acasă.

ps: Nu credeam că poate există un sentiment atât de intens… Mi-e DOR de Creața cu Ochii Verzi!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticlePăzește-ne, Doamne, de sistemul sanitar românesc!