Creața cu Ochii Verzi, călătorie Transalpină!

Weekendul acesta, Creața cu Ochii Verzi, Ochi Albaștri și subsemnatul, Vitalie, împreună cu familia extinsă am făcut o micuță călătorie până la munte. A fost deosebit. Dovadă stau pozele și filmulețele pe care le public în această postare/jurnal de călătorie. Poza de mai sus este făcută la un baraj din Obârșia Lotrului. O zonă desăvârșită, unde se vede mâna omului și, totuși, natura îți taie respirația… Bineînțeles, și Creața cu Ochii Verzi, care a făcut totul și mai frumos. Poza de mai sus este preferata mea. Zâmbetul Creței cu ochii Verzi mi-a încununat această călătorie.

Să mergi pe serpentinele munților Carpați este extrem de frumos. Mai ales în zona de pădure de conifere… Copacii seculari se întind ca lumânările de-a stânga și de-a dreapta drumului, iar mașina șerpuiește printre ei. Te simți mic și fără importanță în fața acestor coloși, în fața munților.

 

După ce ieși din zona de pădure, nimerești în zona alpină, cu câmpii montane, dacă le pot spune așa. Și iar serpentine, și iar sufletul la gură.

Pe Transalpina vezi măgăruși care sunt lăsați liberi să pască pe unde vor. Seara se întorc singurei acasă. De data asta câțiva măgăruși se opriseră în mijlocul șoselei, dar nu au creat probleme. Șoferii erau prea încântați, iar pasagerii făceau poze, așa că nimeni nu era supărat. Totuși, mi s-a părut un pic periculoasă treaba.

Acest clip l-am filmat pe șoseaua din zona Obârșia Lotrului. Trecusem de lacul Vidra și ne îndreptam spre un baraj. Barajul Oașa, care este la granița dintre județul Sibiu și Alba. Zona este superbă.

 

Am pus ceva poze pe Facebook. Dacă mă urmăriți acolo, le-ați văzut. Aici, de pildă, Ochi Albaștri m-a surprins pe mine și pe Creața cu Ochii Verzi executând o mișcare ozonificată de balet! 🙂

 

Înainte de a ajunge la Obârșia Lotrului, am oprit să fac niște poze munților. Spectaculos este că oriunde întorci aparatul de fotografiat, îți apare o imagine de pus în ramă.

 

Acesta cred că este lacul Vidra, văzut dintr-un colț. Nu aș fi îndrăznit să mă bag în apă. Rece ca gheața!

 

Ochi Albaștri, mama Creței cu Ochii Verzi, a făcut o poză cu mine. În spate este Lacul Vidra în care se oglindește cerul. O să mai revin pe aici. Obligatoriu.

 

Și cum am ajuns la pensiune, un cățel s-a împrietenit cu fetele mele. L-am botezat Bingo, ca pe ciobănescul german din copilăria mea. Extrem de prietenos cățelul. Și jucăuș.

 

Creața cu Ochii Verzi și Ochi Albaștri au fost încântați de cățel. Se vede lucru, animalul era deja o vedetă locală, așa că și-a văzut de treabă. 🙂

 

Și ce treabă? Găsise o bucată de covor… Se juca foarte frumos cu aia spre bucuria fetelor!

 

Și cum stăteam prin curtea pensiunii, doi domni și-au manifestat dorința de a fi fotografiați. Erau autentici și poznași. Așa că le-am făcut o poză. Nu aveau mail să le-o trimit, dacă îi recunoașteți, să le dați linkul să se vadă. 🙂

 

Barajul Oașa străjuit de niște munți. Frumos!

 

Aici suntem deja în partea opusă a barajului. Copacii păreau puși de mână… De o mână divină.

 

Ce-i drept, pe alocuri mai apăreau niște găuri în păduri și asta îngrijora. Dar pădurea părea imensă, incomensurabilă! Sper să rămână așa pururea!

 

Soarele se lăsase peste barajul Oașa și crea tot felul de iepurași, iar vântul tare, rece, de munte, îți trezea toate simțurile.

 

La un moment dat au început să se adune norii, iar aceștia măturau pădurea imensă cu umbre de diferite forme.

 

După ce am ajuns la cota 2100, pe Transalpina, am parcat pentru poze. Zeci și zeci de poze. Asta ar fi una dintre ele. La București erau vreo 37 de grade. Sus, pe Transalpina, 16 grade și un soare puternic. Multă lume s-a îmbrăcat bine, în hanorace, haine groase. Nu mi-a fost frig. Am lăsat aerul tare de munte să mă îmbrățișeze. Senzația este plăcută.

 

Cum vă spuneam, lumea bună s-a îmbrăcat bine. Creața cu Ochii Verzi și-a luat PonnyHanoracul. I-a plăcut enorm la munte. Atâta spațiu, aerul atât de tare.

 

Creața cu Ochii Verzi a făcut rost și de un fluieraș. Și cum cânta așa, pe munți, hop și turma de oi, căprițe. De turmă s-a desprins o căpriță albă, cu o zgardă roșie, care s-a apropiat de Creață. Extrem de curios, animalul a mirosit să vadă de unde ies sunetele.

 

Creața cu Ochii Verzi s-a împrietenit cu Căprița Albă. Am întrebat-o cum a botezat-o. Cred că a pomenit ceva de Belle. Pentru că turma a început să se îndepărteze, Creața cu Ochii Verzi și Căprița Albă au început să meargă. Una lângă alta. Creața cântând, Căprița ascultând. Două prietene și un munte uriaș.

 

Și am plecat. Pe serpentine, pe drum… Ducând cu noi o tonă de amintiri plăcute.

 

Aventura noastră de la munte s-a terminat într-un restaurant pe care îl recomand din toată inima. Dacă aveți drum prin Râmnicu Sărat, puteți trece pe la Casa Veche, restaurant/pensiune. Este minunat. Porțiile de-a dreptul uriașe. Prețurile mai mult decât decente. Mâncarea – foarte gustoasă.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleCine cântă în casă: cocoșul sau găina?