Focul de tabără

Aș vrea să nu fiu siropos, plin de patos, dar, scuze, când mă uit la focul acesta, nu pot!

Viața este ca un Foc de tabără. La început se construiește, se înalță viguros și promițător. După ce ajunge suficient de mare, înalt, este învățat să ardă. Se întâmplă greu, pentru că este ud sau verde. Apoi, începe să ardă puternic, arde tare. Lumina sa te impresionează. Încălzește pe toată lumea. Le dă vigoare tuturor, oricât de întunecată e noapte.

Ca și omul, Focul are un sfârșit. Flacăra scade, rugul se face tot mai mic, până când ajunge cenușă.

În dimineața asta am strâns cenușa. Nu a rămas nimic din foc? Ba da. O urmă în pământ. Mare, mică… Depinde cât de mare a fost rugul. Dar și aceste imagini.

Ne amintim de el cu drag, de emoțiile noastre, de snoavele spuse, de privirile liniștite…

V-am zis, Focul seamănă cu omul!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleȚeapa clasică: coșulețul cu zmeură... fără zmeură de la Castelul Peleș (poze, video)