Vreau un taxi… ca afară!

Când urci în taxi în Franța, în Germania, în Marea Britanie, în Spania, în Italia… este greu să ai parte de o surpriză. Lucrurile sunt puse la punct. Adică, mai întâi taximetristul îți va lua bagajul și-l va pune în portbagaj, apoi veți urca. De regulă, taximetristul occidental îți va deschide ușa preventiv. Șoferul te va duce la destinație fără să-ți toace creierii cu filozofiile lui despre politică, fotbal, vreme, extratereștri, vaccin, Donald, Trump și Putin. Doar dacă ai chef, va începe o discuție. Mă rog, dacă va observa că nu ai poftă de vorbăraie, omul își va vedea de ale lui și va face un lucru absolut șocant: va conduce în liniște. O fi uscături și la ei, dar nu e regula. Absolut!

În România, mai ales în București, fiecare călătorie cu taxiul este o aventură în sine. Aceasta fiind regula, nicidecum excepția. Nu trebuie să-mi spuneți despre excepții. Mi s-a povestit deja că ar fi undeva un taximetrist care nu fumează în mașină, nu ascultă manele, nu comentează viața politică și fotbalul. Cică ar fi un de taximetrist care nu trimite aprecieri de șantier femeilor de pe stradă, iar în mașina lui miroase frumos, nicidecum a transpirație și ouă clocite.

Ieri am chemat taxiul. Urma să ajung în alt capăt al Bucureștiului, astfel că o oră din viața mea nu mai avea cum să fie monotonă.

Așadar, am făcut comanda. A venit mașina din clișeul taximetristului bucureștean. Murdară, veche, fără aer condiționat. Văd că schițează niște încercări de filozofie despre vreme, politică… Tac puternic. Mai mare tăcere nu există. Sunt în mare întârziere, nu-mi doresc aventuri, dar sunt în taxi, deci, greu.

Șoferul deschide din nou gura, de data asta ca să mă informeze că vrea să alimenteze. Știu, trebuia să tac, să-l las să bage motorină. Trebuia să înghit și asta, dar uneori mintea îți joacă feste și reacționezi… logic. Așa că i-am zis: ”aș prefera să o faceți după ce ne duceți la destinație”. Apropo, eram cu copilul. Și încă un apropo, m-am uitat la bord, ar fi avut suficient combustibil…

Taximetristul a zis: ”bine, îmi cer scuze că v-am deranjat. Îmi cer scuze și pentru halul în care arată mașina. Vă duc la destinație și nici să vă faceți griji pentru rest: am aicișea bani. Vă rog să mă iertați.”

Hai, mă, că am glumit. Cum să spună asta? A început să fie agresiv, m-a amenințat că trage pe dreapta și mă lasă cu tot cu copil pe marginea drumului, să-mi caut alt taxi, că el are și altă treabă de făcut.

Nu știu ce am avut, dar mintea mi-a mai jucat o festă. Deci, am luat-o razna complet și i-am pus o altă întrebare logică: ”dar de ce nu ați venit pregătit la comandă?” Nu-i așa că nu trebuia să zic nimic? Nu-i așa că ar fi trebuit să tac din gură și să accept, așa cum acceptăm mârlăniile din jur? Nu știu ce m-a apucat…

În fine, s-a enervat și mai tare. Cel mai mult s-a enervat când am îndrăznit să fac o comparație inutilă cu serviciile de taxi din alte țări. Furios, s-a arătat nedumerit ce caut eu în România, dacă tot nu-mi place. Mi-am dat seama că are dreptate. Nu este normal să vrei o țară ca afară. Este normal să accepți totul, să te supui și să pleci capul.

Evident că a alimentat, evident că nu i-a păsat de mine. Să nu credeți că mă plâng! Doamne ferește! Pentru că acesta fuse un taximetrist absolut decent. Taximetrist model, aș zice. Nu a sărit la bătaie. Nu ne-a păcălit cu maimuța. Nu a bubuit cu manelele la maximum. Nu a chemat alți taximetriști dubioși să ne bată cu bâtele. Doar a urlat la noi, ne-a făcut să pierdem timp și doar am traversat orașul în cea mai murdară mașină… Dar nu-i bai, că oricum voiam să facem duș. Așadar, mulțumesc pentru aventură, Speed Taxi. În poză vedeți datele taximetristului, asta dacă se nimerește să vină la comandă…

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleViața sub o pânză neagră. Oare cum o fi? Exemplul selfiului!