Revederea


Au fost 2 zile ca doi ani. Jur.

În prima zi de deplasare, imediat ce am ajuns în camera de hotel, am pus mâna pe telefon și am sunat acasă – obligatoriu cu video. Voiam să o văd. Primul lucru care m-a întrebat și care m-a topit tot a fost: ”tati, de ce ai plecat?”

Asta e, Natalia. Trebuie să pleci, ai treabă, dar te usuci de dor. Oare cum rezistă cei care pleacă o lună, două și își văd familia doar pe skype sau facebook? E crunt.

Apropo, copiii au frica de despărțire în subconștient. Arhetipul acesta al părăsirii de către părinți este extrem de puternic. Mă gândesc că este ceva normal, fiziologic, copil fiind ți-e frică să nu rămâi de părinți, să nu te rătăcești, pentru că în vremurile când omul hălăduia prin păduri cu o suliță în mâini asta însemna moarte. Așadar, o motivație suficient de puternică ca să se transmită prin ADN tuturor generațiilor care vor urma. Alertă, Alertă, Alertă! Nu vă rătăciți, nu vă pierdeți de părinți, că e bau bau.De aici și poveștile cu Hansel și Gretel. Apropo, Nataliei, aka Creața cu Ochii Verzi, îi place foarte mult această poveste. Probabil că are bine definit arhetipul abandonului, părăsirii, rătăcirii.

De altfel, Creața cu Ochii Verzi are această frică pronunțată. Eu, plecat de numai două zile, iar ea, afectată: ”tati a plecat pentru totdeauna”. Ah, draga de ea. Nu este așa. Mă întorc la tine și ne revedem.

Când am ajuns acasă, după două zile, am vrut să o strâng puternic în brațe. Ți-ai găsit. Se uita la mine cu ochii mari și parcă nu-i venea să creadă. Nu plecasem definitiv. Nu am părăsit-o. Abia după câteva clipe ne-am îmbrățișat… Mă întorsesem la ea, la Creața mea cu Ochii Verzi, iar mitul abandonului se topea în negura vremurilor când bărbații plecau la vânătoare cu sulița. Astăzi, bărbații merg doar în deplasări.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleSă-ți faci analize gratuite în București... O provocare și un car de nervi!