Cum am convins-o să-și strângă jucăriile prin casă fără să-mi dau seama :)

Momentul în care mâncam pizza… independent! 🙂

Discuțiile cu Natalia mă destind. După ce vorbim mă umplu de energie. Discuțiile mele preferate nu sunt cele în care o întreb ce a făcut, cum îi merg treburile și încerc să o descos despre grădi. Atunci mă poziționez ca părinte, ea este copil, iar farmecul dispare.

Discuția care îmi place mult este aceea în care noi vorbim ca doi oameni egali. Ea încearcă să se ridice la statutul de adult, eu sunt serios și demonstrez că o accept ca pe un partener egal de vorbe. Desigur, glumim, că fără umor nu se poate. Simt că în aceste momente este complet deschisă și putem să vorbim despre orice. E minunat…

Ultima dată am vorbit despre problemele copiilor mici, de cinci ani și am constatat că i-a plăcut mult punctul meu de vedete. Natalia mă asculta cu gura căscată și povestea lucruri din viața ei pe care altfel nu mi le-ar fi zis și pe care nu le-am cerut.

Pe scurt, i-am confirmat un lucru de netăgăduit, că și copiii mici, de cinci ani, au probleme la fel de importante ca adulții, doar că sunt potrivite vârstei de 5 ani. Cum fiecare merge pe bicicleta pe care o poate conduce, la fel și cu problemele. Unii au greutăți la muncă, alții au dificultăți la grădiniță și nu există ”problema mea este mai importantă decât a ta”. La fel cum nu există ”bicicleta mea este mai bicicletă decât a ta”.

Natalia era ochi și urechi.

Apoi am trecut la lucruri mai domestice. A fost curioasă să afle ce-mi place la ea. Și eu i-am zis că este independentă. ”Cum așa, ce e asta independența?”, m-a întrebat Natalia. I-am explicat.

”Natalia, tu ne imiți pe noi și vrei să faci totul singurică, cu ajutor extrem de puțin din partea noastră. Noi vrem să-ți strângem patul, tu, nu, fac eu. Noi vrem să te îmbrăcăm, tu refuzi, vrei să o faci cu mânuțele tale. Când erai mai mică refuzai să te hrănim, voiai să mănânci singurică. Astfel, făcând lucruri de oameni mari, ești mare, mai adultă, mai independentă”, i-am spus eu în timp ce ea îmi sorbea cuvintele. Apoi am adăugat: ”dar mai ai de învățat să faci anumite lucruri și atunci o să fii și mai independentă.”

Evident, a trebuit să fac o listă de chestii pe care ar putea să le facă singurică pentru a fi și mai independentă, mai mare. Unul dintre lucruri era strânsul jucăriilor din toată casa.

Ce credeți că a făcut la final, după ce am încheiat lunga noastră discuție serioasă? S-a dus țintă și și-a adunat toate jucăriile, le-a pus frumos, aranjat la locul lor. Mai câștigase un punct din independența sa. 🙂

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleVlogul de luni: ”Cu Natalia la Cinema” sau ”Când fetele conduc... lumea!”