Domnul de Karate

Intram în grădinița Nataliei. Îi deschisesem ușa, dar mai întâi i-am făcut loc să treacă unui bărbat. Era încărcat cu un braț de bețe de spumă, din alea pe care le folosești la mișcare. În altă mână ținea o căldare plină cu jaloane. Era îmbrăcat într-un fel de kimono alb. Grăbit și cu mâinile ocupate, părea extrem de amuzant. Ca o caracatiță albă de pluș.

Am zâmbit, l-am lăsat să se ducă rapid, când, de după mine a răsărit Natalia.

– Bună, Natalia, i-a spus bărbatul în alb, cu brațele pline de tot felul de chestii pentru gimnastică și jocuri.

– Bună, unde te duci?, l-a întrebat Natalia, arătându-și dințișorii albi și frumoși, iar ochii verzi s-au umplut de lumină. Aproape că râdea.

– La copii, mai ești obosită?, a continuat bărbatul conversația. Reușise cumva să treacă de ușă și acum încerca să evite plantele mari de pe hol.

– Nu mai sunt, i-a răspuns Natalia, râzând de-a binelea.

Eu mă simțeam în plus, fără să știu cu cine vorbește, cine este omul în alb și de ce râde fetița mea. Așa că am întrebat-o când am rămas singuri:
– Natalia, cine e?

– Ah, Domnul de Karate, mi-a zis și și-a văzut mai departe de zâmbetul ei frumos.

Mai târziu am aflat și eu cine este acest Domn de Karate. E cel care vine să-i învețe gimnastică, mișcare, exerciții pe copiii din grădinița Nataliei. Am văzut și o lecție deschisă și am înțeles de ce sunt atât de binedispuși copiii la orele Domnului de Karate. Poza e făcută chiar după o astfel de lecție deschisă. Demult nu am văzut niște copii dispuși sa alerge atât de mult și țipând cât îi ține gura. 🙂

Am făcut cunoștință cu el, dar nu mai țin minte cum îl cheamă. 🙂 I se potrivește atât de bine numele Domnul de Karate…

Eram la un moment dat în parc, iar Natalia a izbucnit în râs și a început să strige: “mișcare, sănătate, cu Domnul de Karate!” Am râs și eu. Mi-a zis ca atunci când fac exerciții, au astfel de strigături. Apropo, karate e mult spus. Copiii fac mișcare, nu bătăiță. 🙂

De ce vă povestesc despre el? Pentru că Domnul de Karate se extinde și în sectorul 5. Iată ce mi-a scris pe Facebook:

“Începând cu data de 15 septembrie 2017, Domnul de Karate vine în Sectorul 5 !

Festivalul Jocurilor A.D.K. se va derula în perioada 15.09.2017 – 15.12.2017. Proiectul este finanțat nerambursabil din bugetul local al Sectorului 5, al Municipiului București, prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”.

Continuă să susții demersurile de conștientizare a cetățenilor asupra rolului esențial pe care îl are sportul în comunitate.

Vă invit să participați și să susțineți! Distribuiți, comentați și apreciați!

http://festivaluljocuriloradk.domnuldekarate.ro/“


Ce să zic? Într-o țară în care atâția copii suferă de obezitate, este mare lucru să fie susținuți astfel de oameni care îi stimulează pe copii să facă mișcare râzând!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleDespre #metoo