Cum (nu) am găsit bonă prin agenția de bone…

Am promis că vin cu un articol în care povestesc despre cum am încercat să angajăm o bonă printr-o agenție. Asta în contextul cazului femeii care povestea pe Facebook despre bona ce îi bătea copilul…

Așadar, s-a născut Natalia. Am organizat tot ce se putea de organizat, scaun de mașină, căruț, cameră… Tot, tot, tot. A mai rămas un singur lucru. Coșmarul oricărui părinte: BONA!!!

Unde găsim bonă pentru Natalia? În acest articol o să povestesc experiența trăită la o agenție. Din păcate, nu-i mai țin minte numele, s-a întâmplat acum 5 ani, iar experiența aceasta poate să fie doar un eșec personal. Sunt convins că există și părinți care au găsit ce au căutat prin agenții, iar noi am fost ghinioniști. Așa sau altfel, iată cum au stat lucrurile.

Am contactat o agenție, am stabilit să mergem la sediul ei. Ne-au luat banii, au promis că ne organizează niște interviuri cu bone. Femei care au mai lucrat sau care au experiență de lucru cu copiii.

Am ajuns, am intrat într-un apartament, biroul agenției de bone. Apropo, agenția era oficială, autorizată, că altfel nu ne-am fi legat la cap.

La sediu ni s-a pus în față CV-ul a vreo 5 sau chiar mai multe femei. Pe hârtie toate păreau ok și ne-am bucurat. Adică, erau nefumătoare, iubeau copiii, aveau experiență și toate alea. Așa că, reprezentantele agenției le-au poftit pe rând la interviu. Aici a început… ciudățenia.

Am experiența de a intervieva oamenii. Sunt jurnalist de profesie și pot să-mi dau seama din start despre ce vrea sau nu vrea să vorbească un om. Dar alta este când angajezi pe cineva să stea cu copilul tău. Am fost confuzi că a trebuit să vorbim doar noi cu femeile respective, agenția nu a făcut decât să le aducă în fața noastră. Ar fi fost bună o introducere, ceva… Nimic. Eram doar noi versus potențialele bone. Poate că nu pare o problemă, dar vă asigur, una este să faci un interviu pentru presă și cu totul altceva este un interviu de angajare. Vă vine să credeți sau nu, dar după ce epuizam câteva întrebări de bază, aproape că nu mai știam ce să le întrebăm.

În sfârșit, ne-am descurcat, ne-am consultat și ne-am pus în rolul unui specialist de HR. Tatăl din mine, mama din Maia erau pur și simplu speriați de toate poveștile despre bone care terorizau copiii. Am văzut atâtea exemple în parc… Ne-am jurat, nimic nu trece de filtrul nostru.

Criteriile noastre erau destul de simple. Pe lângă cele expuse mai sus, de bază era ăsta: să fie un Om Bun!

Nu vă redau toate detaliile convorbirilor. O să vă povestesc o singură fază. Intră una dintre femei și din vorbă în vorbă începe să ne spună că este divorțată, că viața sa nu era prea plăcută, că trece printr-o perioadă mai depresivă. Și cum ne-a zis asta, cum s-a pus pe plâns. Ne-a părut rău pentru ea, dar… voi ați fi lăsat-o să stea cu copiii voștri?

Am refuzat toate candidatele și am considerat banii dați agenției o investiție într-o experiență de povestit…

ps: Nu înseamnă că treaba cu agențiile nu funcționează. Noi am găsit până la urmă bone, dar altfel. Iar asta este altă poveste. Voi ați putea să ne spuneți experiența voastră.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleBonă internă?