Poveste din parc. Poate mai au o șansă…

Poza nu are nicio legătură cu textul. Aici este vorba de copii care în haosul lor găsesc loc de ordine. Am făcut poza în Dechatlon, unde cei mici au descoperit niște rațe de plastic, spre disperarea angajaților. 🙂 

Eram în parc cu Natalia.

– Vrei să fii prietena mea?, a întrebat-o pe o fetiță care se juca frumos pe lângă leagăne.
– Da, cum te cheamă?, a răspuns rapid fetița.

După ce prietenia a fost stabilită, au trecut la joacă. Se jucau atât de frumos, că nu-mi puteam lua ochii de la ele… Au luat un gândăcel din ăla verde, care a terorizat Bucureștiul toamna asta. I-au făcut pat. Pe urmă i-au găsit plapumă. L-au tot “chinuit”, dar nu l-au rănit… Sărmanul gândăcel. În apărarea fetițelor Natalia și Mina trebuie să spun că la final l-au eliberat în viață și cu o casă luxoasă. 🙂

Dar nu e vorba despre asta în acest articol. În imediata apropiere a Nataliei și a fetiței Mina s-au adunat niște băieți. Erau de școală generală. Aveau trecute după gât câte o kendama și se tot jucau. Mult spus se jucau. Se împingeau, se tachinau, urlau. Deveniseră deja extrem de enervanți.

Pentru că mai am un pic până la pensie, cam 30 de ani, nu obișnuiesc să le fac observație puștanilor care fac gălăgie. Până la urmă, asta înseamnă copilărie: gălăgie, energie, tot felul de bătăi și giumbușlucuri mai mult sau mai puțin zgomotoase. De data asta nu am rezistat.

Băieții inventaseră un “joc”. Își dădeau cu putere șuturi în fund. Totul degenerase într-o violență jenantă pentru mine și pentru ceilalți părinți din preajmă. La un moment dat, unul dintre puști a prins o lovitură grandioasă. Nu voi reda aici ce a fost la gura celui lovit. Nu dați suficientă șpagă unui taximetrist bucureștean ca să aveți idee despre ce ar putea fi vorba.

A fost picătura aia care a umplut paharul.

– Băiatul. Da, tu, în albastru, te-am auzit, i-am zis eu puștanului.

A fost ca un duș rece pentru el și ceilalți. S-au uitat în jur și au observat că toată lumea se uită la ei. Parcă s-au trezit în acel moment și au realizat că erau în public, iar ceea ce făceau nu era chiar “joacă”. S-au uitat unii la alții, au lăsat capetele rușinate și… au plecat.

Parcă mai e o șansă pentru ei!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleCând devii supereroul copilului tău. A patra zi de vacanță împreună(poze din parc)