Bunelul meu…

Bunicul împlinește 90 de ani pe 4 februarie. Îi urez multă sănătate și mulți ani înainte.

Noi îi spunem bunelul. Bunelul Profir. Are un nume foarte interesant, puțin întâlnit în vremurile noastre.

La aproape 90 de ani, bunelul Profir demonstrează o agerime uluitoare în gândire. Singurele lucruri rigide pe care le are sunt încheieturile și valorile sale. De fapt, valorile bunelului Profir sunt chiar de neclintit.

Acest om m-a marcat din copilărie. Vorba i-a fost mereu molcomă, ușoară, dulce. Folosește des cuvântul ”șanti”. Un cuvânt pe care l-am auzit doar în Nordul Basarabiei și înseamnă ”și apoi”. Vocea sa este unică. Aș recunoaște-o dintr-un miliard. Nu mi-a spus niciodată povești. Mi-a istorisit doar lucruri reale din viața sa.

A făcut ”școala la români”. Așa numește bunelul perioada când Basarabia a fost în componența României. A studiat în școala din sat, 7 clase. I-a plăcut enorm matematica, iar, ca să-l citez, ”4 clase la români băteau 11 clase la ruși”. Chiar și acum, la bătrânețe, ține minte formule matematice învățate ”la români”. M-a uimit când mi-a spus ”cum se socotește aria cercului”.

A fost singurul bunic pe care l-am avut. Ceilalți s-au prăpădit mult prea repede, iar bunelul Profir a rămas. O statuie vie a vremurilor trecute, când lumea era alta, complet diferită. Chiar dacă a trăit într-un regim comunist criminal, inuman, a reușit să-și păstreze calitățile sale. Bunelul Profir a fost și este un om corect, onest. Nu a adunat avuții, dar averea sa de soi, cea pe care ne-o va lasă, va fi vocea sa, pildele sale, bunătatea, viața pe care a trăit-o frumos și corect.

Pentru că i-a plăcut matematica, a fost luat în perioada sovietică la Colhoz să facă ”bugalterie”. Contabilitate, în română. Îl recomanda ”școala la români”. Povestea asta am spus-o pe Facebook, dar este atât de frumoasă, că o las și aici.

– Le calculam porcii, câte hectare de păpușoi au cultivat, apoi le număram banii, trimiteam bugalteria la raion și tot așa. Într-un an mi-a ieșit nedostache(din rusă, lipsa de bani în casă). Eram foarte supărat. Nu știu de ce mi-a ieșit nedostacha aceea. Toți banii Colhozului erau în răspunderea mea. Mi s-a făcut rușine. Cum așa, să fiu cu nedostache? Să creadă că am luat eu banii? M-am dus și mi-am dat demisia. Președintele de Colhoz a cerut să stau, să muncesc, că nu era nicio problemă. Dar eram prea rușinat de nedostache și am plecat din funcție. Numele meu era mai important decât banii, mi-a povestit bunelul Profir privind cu ochii săi albaștri în zare.
– Bunele, dar câți bani ți-au lipsit din casă?, am întrebat.
– Două ruble și 50 de copeici, mi-a spus.

Am tăcut, nu am zis nimic. Ce poți să mai zici? Într-o lume în care se fură miliarde, politicienii jecmănesc totul și valorile sunt aruncate la coșul de gunoi, omul care stătea în fața mea ținea minte rușinea celor două ruble și 50 de copeici pe care nu le-a calculat bine. Cum vă ziceam, pe 4 februarie bunelul meu împlinește 90 de ani. Cu toată greutatea anilor de pe umeri, se ține bine și tare mi-aș dori să fie bine în continuare. Sigur are multe istorii de povestit.

Mi-e dor de bunelul. L-am văzut acum două luni, iar la plecare am stat un sfert de oră singuri. Doar am stat. Așa, în tăcere. Pur și simplu… am tăcut. El se uita în gol, probabil număra din nou ceva. Eu aveam ochii în lacrimi.

Scriu acest text pentru că regele Mihai mi-a amintit mereu de bunelul Profir!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleȘah cu “nebunul” la siguranța cetățenilor