Vlogul de luni: ”Iarna”. A nins și mi-am amintit de săniușul de iarna trecută cu Natalia. Pârtieeeee!

Cu riscul de a-mi atrage o cohortă de blesteme șoferistice pe cap, astăzi o să vorbesc de partea frumoasă a ninsorilor. Azi-noapte a nins în capitala României, a nins frumos, cu fulgi mari, cât palma Nataliei. Prilej bun să scot imaginile filmate împreună cu Natalia acum aproape un an, pe 7 ianuarie 2017, la săniuș. În București ninsese ca în povești și amintirile mele nu au fost cu derapaje, deszăpezire și alte trăsnăi, ci despre ziua perfectă cu Natalia la săniuș.

Doamneeee, cât de tare s-a bucurat Natalia aseară de ninsoare… Noi, adulții, uităm să vedem partea bună a lucrurilor. Suntem atât de stresați, atât de sătui de lucruri nasoale și ne vom gândi numai la rău, nu vom vedea frumosul, chiar dacă se află în fața noastră.

De pildă eu, ieri, în loc să sar în sus de bucurie, m-am întrebat dacă am cauciucuri de iarnă, dacă am lopată, cu ce deszăpezesc și alte lucruri plicticoase. Natalia, în schimb, mă întreba cât de repede se va așterne zăpada ca să poată face îngerași. Dar, mai ales, dacă avem sania de anul trecut ca să ieșim la săniuș. Copil drag, ce adult plin de griji sunt… Iartă-mă!

Ajuns acasă, am scos imaginile de iarna trecută și le-am montat pentru Vlogul de luni. După ce l-am terminat, mi-am dat seama că nu sunt pierdut. Nu sunt sută la sută un adult plin de griji. Încă mai am ceva copilăresc în mine. Am realizat că m-am întors în copilărie datorită ei. Îți mulțumesc, Natalia mea dragă!

Acum vă las cu Vlogul de luni, filmat pe 7 ianuarie 2017, dar care s-a potrivit atât de bine cu ninsoare de aseară. Apropo, pe 7 ianuarie, la mine, acasă, peste Prut, se sărbătorește Revelionul pe stil vechi. În copilărie, de Revelionul pe stil vechi, plecam la săniuș când se crăpa de ziua și ne întorceam noaptea. Eram țurțuri de gheață, flămânzi ca niște termite, cu picioarele ude, dar… fericiți.

Acum vă las cu Vlogul de luni!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleReview la mașina de spălat rufe cu uscător LG!