Am fost la ”Lacul Lebedelor” pe gheață. Natalia a rezistat tot spectacolul! (Video)

Ce m-a șocat la ”Lacul Lebedelor” – a fost aseară la Sala Palatului, în București – nu este momentul artistic în sine. Intuiam că e sublim. M-a șocat mulțimea uriașă care a venit să vadă lebedele de pe lacul înghețat. Se pare că românii vor și altceva, nu doar manele, spectacole cu Adi Copilul și Salamuri cu de toate. Bravo!

Am fost la ”Lacul Lebedelor”, balet pe gheață și mi-a înghețat respirația. Nu mă așteptam să-mi placă așa de mult. Adică să-mi placă la fel de tare ca baletul propriu-zis.

Ce este special și spectaculos la baletul pe gheață? Viteza cu care se ”dansează”. Este un balet adaptat patinelor. Pe scenă se montează un patinoar, iar balerini și patinatori profesioniști patinează cu o grație de adevărată lebădă.

Și a fost atât de bun spectacolul, că Natalia a stat la toată reprezentația. O performanță pentru un copil de 5 ani într-un secol în care copiii sunt obișnuiți cu tabletele încă din burtă. Apropo, am văzut mulți copii la spectacol. Semn bun, semn că societatea va avea oameni cu niscaiva cultură. Sau poate chiar mai multă.

Despre baletul pe gheață nu pot spune decât că este superb în ciuda distanței uriașe de la care l-am văzut. În poză se vede cât de departe eram. Din fericire, rușii sunt atât de buni la patinaj, că se vede din cosmos. M-a liniștit gândul că ăia de stau aproape de scenă îndură frig, asta dacă și-au lăsat haina la garderobă. Pe bune, era destul de frig.

Rușii domină baletul mondial pentru că ei își dau copiii la patinaj când le iau țâța din gură. Iar copiii lor chiar muncesc. Mult, foarte mult. Este prețul pe care îl plătesc pentru performanță. De asta sunt atât de buni. Am cunoscut o familie de ruși care ne povesteau ce eforturi fac copiii lor pentru patinajul de performanță.

De români, ce să zic? Pe unii nu-i înțeleg, de fac poze cu blitz la un spectacol în întuneric? Oare de ce?

Trecând peste acest aspect, pot spune că spectacolul a fost unul reușit. Nataliei i-a plăcut atât de tare, că a cerut în gura mare bis. Cam greu la un balet pe gheață, dar ar fi fost ceva și nimeni nu s-ar fi supărat.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleCum a învățat Natalia limba rusă?