Vine Crăciunul… pe stil vechi!

Aseară am revăzut ”Singur acasă”. Ăla din New York. Cred că l-am văzut de sute de ori, dar de dragul Nataliei pot să-l văd de mii de ori. Adorabil și filmul, și Natalia care mă ajută în astfel de cazuri să mă întorc în copilărie. Nu știu dacă v-am spus, dar Natalia râde molipsitor, a fost o distracție continuă.

Dacă vă întrebați de ce am văzut ”Singur acasă”? Răspunsul este simplu. Pentru că peste câteva zile este Crăciunul. Da, ăla pe stil vechi. Ai mei, de peste Prut, familia mea, rudele, frații, părinții îl sărbătoresc. 

Sunt întrebat dacă reușesc să sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi aici, în București. Greu de zis, pentru că atmosfera de sărbătoare din oraș a dispărut complet. Teoretic, încerc.

Și apoi, cine nu ar vrea să aibă două Crăciunuri? Știți vorba aia, două bătăi strică, dar două mâncări, în cazul meu sărbători, niciodată.

Crăciunul copilăriei mele a fost pe stil vechi, nutresc o nostalgie după acele vremuri. Și nu văd nimic rău în faptul că oamenii îl sărbătoresc de două ori. Unul adevărat, al doilea pentru că așa au fost obișnuiți pe vremuri. E și ceva exotic în Crăciunul pe stil vechi. Oamenii sunt extrem de entuziasmați când le spun că vine Crăciunul pe vechi.

Brad avem, luminițele din București nu s-au stins, magazinele încă mai au produse pentru sărbători…

Așadar, duminică sărbătorim! Nu așa ca pe 25 decembrie, ci simbolic. La mulți ani și… Crăciun fericit! 🙂

Comentarii Facebook

comments

Next ArticlePedofilul este încă liber... Incredibil...