”Violatorul”

– Vitalie, ăsta este cel care i-a agresat pe copilași în lift?, m-a întrebat cineva pe facebook.
– Da, el e, i-am răspuns. Pusesem poza polițistului pe blog după ce fusese prins, iar ea l-a recunoscut.
– Păi, stai să-ți zic, nu am mai putut scăpa de el, mi-era frică atunci când îl vedeam din nou. Fiind polițist, a avut la un moment dat treabă în firma noastră. Apoi a revenit iar și iar. Mi-a făcut avansuri. Era foarte insistent și nu mai știam ce să fac.

Pe scurt, din memorie, cam asta mi-a povestit disperată o femeie care a avut ghinionul să-l cunoască pe individ. Nu am intrat în mai multe detalii. Deja mă durea capul.

Ce să facă o femeie pusă în fața unui astfel de animal?

Poate că unele victimele ale nenorocitului au scăpat fără agresiune fizică și sexuală, cu niște apropouri tâmpite născute de o minte bolnavă. Cu toate acestea, repet întrebarea, ce faci când te confrunți cu un asemenea animal?

Nimic. Nu poți face nimic. Omul este polițist, iar asta îi dă o putere uriașă asupra oamenilor. Îți poate crea o groază de probleme. V-ați plâns vreodată pe un polițist șefilor săi? Credeți că asta ar ajuta?

În cazul individului, puțin probabil, din moment ce colegii îl numeau gingaș, în glumă, la o țigare – ”violatorul”.

Or să iasă multe la iveală în urma acestui scandal. Sper doar ca respectivul polițist acuzat de pedofilie să-și ia cu vârf și îndesat! Dar oare câți mai sunt ca ”Violatorul”?

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleZâmbete pe patine