Vlogurile și copiii

Nu știu cum e prin casele voastre, dar noi ne uităm la vloguri. Eu, Natalia cu ochii verzi și Maia cea cu ochi albaștri, cu toții avem vlogurile pe care le urmărim. Avem chiar și vlogul nostru de familie în care publicăm în fiecare zi de luni câte ceva. Îl puteți găsi aici: www.youtube.com/cojocarivitalie.

Personal urmăresc niscaiva vloguri de călătorie, vloguri de jurnaliști. Maia se uită la unele de entertaining. Iar Natalia… Anume despre asta voiam să scriu în acest articol, despre vlogurile pentru copii. Natalia se uită cu ochii ei verzi la vloguri despre copii și jocurile lor, vloguri despre jucării, chiar și vloguri despre cum se desenează.

Am observat în societate anumite păreri destul de radicale: unii părinți refuză să le permită copiilor să se urmărească vloguri. Din punctul meu de vedere, a interzice unui copil accesul la vlog în 2018 este ca și cum ne-ar fi interzis ai noștri să ne uităm la desene în 1995. Unii părinții de azi, se pare, nu înțeleg ce-o fi cu scălâmbăiala aia de pe internet, iar când nu înțelegi, cel mai simplu este să interzici. De parcă ăștia mici nu au acces la internet în afara casei și nu o să se uite la vloguri pentru că le interzic părinții.

Uneori nu vrei să înțelegi gusturile copilului, vrei doar să pui o barieră, sperând că totul o să dispară ca prin minune. Am o veste proastă. În loc să-l educi, în loc să-l ajuți să înțeleagă anumite lucruri, arunci totul în cârca societății, a anturajului. Nu, fraților, mi se pare o abordare greșită. Explicați-mi, de ce vă interesează ce a mâncat la prânz copilul vostru, dar nu vă interesează cu ce își hrănește creierașul?

Nu poți să lupți cu prezentul, cu distracțiile de azi. Iar distracția de azi include și vlogul.

Unul din cei mai urmăriți vloggeri din România, Ilie, este, părerea mea, nedreptățit de mulți părinți, care nu fac parte din publicul lui țintă. Pentru mulți adulți, Ilie este ăla care a lins un cactus. Atât. De parcă la asta se reduce interesul uriaș pe care milionul de copiii și adolescenți îl manifestă față de acest vlogger. Cu siguranță nu o să vă intereseze ce face Ilie și nu o să deveniți fanul lui, dar încercați să urmăriți câteva vloguri ca să înțelegeți de ce se uită copiii la el? De ce este atât popular?

Apropo, ce faceți dacă vă surprindeți copilul uitându-se la Ilie? Îi interziceți accesul? Îl pedepsiți? V-aș recomanda să vă pedepsiți pentru serialele la care vă uitați în neștire. Copilul nu înțelege de ce vă distrează așa de mult?

Ilie bea Coca Cola? Ilie a lins un cactus? Ilie a cerut bani pentru că i-a ars casa? Ilie a făcut nu știu ce chestie nasoală… Să zicem că acest lucru este oribil din punctul vostru de vedere. Perfect. Și de ce nu ați vorbi cu copiii voștri despre asta? De ce să nu încercați să-i faceți să vă înțeleagă ideea?

Nu, dragii mei. Vlogurile nu sunt monstrul care răpește mintea celor mici. Lipsindu-i de această distracție, ajungeți să ridicați un gard uriaș între voi și copii. Un adevărat zid construit din refuzuri și incapacitatea de a înțelege ce vor cei mici. Am zis, nu poți lupta cu moda, cu prezentul. Rockul, hip hopul, MTV-ul – toate au fost la vremea lor hulite și interzise de adulți… Nu-i așa că părinții noștri greșeau? De ce ați avea voi, adulții de azi, dreptate în privința vlogurilor?

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleOameni de evitat!