Am lăsat-o să intre singură în grădiniță, să se descurce și… am realizat cât de mare e!

Vine ziua aia când realizezi că ai o fetiță atât de mare… Te uiți și nu înțelegi cum reușește să crească sub ochii tăi așa de repede. De parcă s-ar grăbi să se arunce în sus, să se lungească, să sară spre maturitate.

Eu, tatăl Nataliei, sunt uimit. Oare așa se mirau și părinții noștri?

Astăzi a fost ziua în care mi-a cerut, pentru prima dată în viața ei, să nu o însoțesc până în grupă, la grădiniță. Am lăsat-o la vreo 10 metri de poartă și i-am spus că poate merge. În mânuța ei de balerină avea gentuța, iar geaca galbenă de albinuță contrasta cu ziua gri.

Nu i-a venit să creadă. A făcut câțiva pași. S-a uitat apoi spre mine și mi-a zis ca un adult: ”tati, să ai o zi frumoasă!”

I-am urat același lucru, dar nu m-am mișcat din loc, am urmărit-o cu privirea cum se îndepărta de mine. Un mic om mare. O geacă galbenă, o rază de primăvară într-o lume gri. La poartă s-a mai oprit o dată. S-a uitat din nou la mine și avea privirea, chiar mă lasă să intru singurică? Nu o să vină să mă ajute să mă schimb de haine, să mă descalț, să-mi pună geaca în dulăpior?

Se pare că era ziua aia când intră singurică la grădiniță. Nu-mi venea să cred. Nu eram eu, parcă vedeam într-un film despre copii și mă uitam la mine dintr-o parte.

Am așteptat câteva minute să intre în grădiniță și m-am dus tiptil până la intrare. Trebuia să mă asigur că s-a dus la grupa ei. Doamna care stă la ușă, m-a văzut și, conspirativ, mi-a făcut semn să intru la fel de tiptil. Mi-a șoptit ca să nu mă audă Natalia: ”mi-a zis că a venit sigurică, a intrat și s-a dus la grupă, acum se schimbă de haine.”

Mi-am ițit capul să văd ce face. Vorbea cu o colegă despre niște lucruri importante: păpuși, jucării, dulciuri. Doamna educatoare era și ea acolo. Gata, misiune îndeplinită, tată de fată, poți să pleci și să te smiorcăiești în voie că nu mai ai fetiță mică…

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleCu Julieta la Verona (Vlogul de luni pe COJOCARI.RO)