Cum să trăiești până la 90 de ani? Secretul longevității bunelului meu(Vlogul de luni este de vorbă cu bunelul)

Ieri vă spuneam că bunelul meu, Profir, a împlinit 90 de ani. O vârstă uimitoare, rotundă, frumoasă.

Să trăiești 90 de ani, să vezi cu ochii tăi Războiul Mondial, să supraviețuiești regimului comunist sovietic… Mi se pare impresionant. Dar cum să ajungi până la 90 de ani?

Bunelul, cel care a muncit o viață la fermă, a trăit la țară, a avut nenumărate animale, a lucrat pământul(el zice pomânt), poate că deține secretul longevității.

Ieri, după ce l-am felicitat(din păcate, prin apel video), după ce i-am urat încă 90 de ani, l-am întrebat care îi este secretul? Mi-a zis simplu, după câteva secunde de gândire: ”să muncești”. Nu este prima dată când îmi spune asta. Poate că așa e, pentru că munca înseamnă mișcare, iar mișcarea este viață. Numai că eu nu m-am mulțumit cu atât și am descusut-o pe mama. Am încercat să înțeleg mai bine cum este bunelul, cum a ajuns la 90 de ani? Iată ce mi-a zis mama.

”Bunelul tău este un om foarte calm. Când eram mici, nu a strigat niciodată la noi. El nu se lăsa dus de val, de stres. El știa că poate face ce are de făcut, chiar și în situație de criză majoră, dar fără stres, supărare. Bunica ta mai striga la noi, ne mai repezea, dar bunelul – niciodată. Ne trata de la egal la egal. Nu i-am spus niciodată matale, dumneata. El ne-a învățat să-i spunem TU. Și a fost tot timpul un om foarte corect”, cam asta mi-a explicat mama despre bunel.

Calm, rezistent la stres, iubitor, corect, muncitor. Acesta este secretul longevității? Eu cred că mama are dreptate.

Deci, dragilor, dacă vreți să trăiți mult, luați exemplu de la bunelul. Munciți, dar fiți liniștiți, nu vă stresați, iubiți-vă apropiații și, foarte important, fiți corecți!

În vlogul de mai jos o să faceți cunoștință cu bunelul Profir. L-am tras de limbă despre povestea cu cele 2 ruble pe care le-a pierdut în tinerețe, când a fost contabil în Colhoz. Corectitudinea sa nu l-a lăsat să se mai ocupe de banii Colhozului. Pentru mine este cel mai emoționant interviu pe care l-am făcut în întreaga mea carieră.

Bunele, mă-nchin! În fața vieții tale, a celor 90 de ani, a modului corect și demn de a trăi. Mulțumesc pentru exemplu. Acum, bunelul…

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleAm făcut o liniuță cu o șoferiță sexagenară și ea... a învins