Am făcut o liniuță cu o șoferiță sexagenară și ea… a învins

Mașina din fața mea, un model Dacia Sandero de culoare albă, împletea benzile cu rapiditate uimitoare. Parcă era la curse. Bâști, bâști… Când pe o bandă, când pe alta… A depășit toate mașinile și a ajuns prima la semafor. Printr-un noroc(mașinile depășite au făcut dreapta, unde aveau intermitent) am ajuns în dreptul ei. Mort de curiozitate m-am uita să văd cine este la volan.

Am explodat în râs. Fără să vreau, vă jur. La volanul Daciei Sandero era o doamnă care nu părea să aibă mai puțin de 60 de ani. Dar cel mai curios era că în dreapta și în spate erau niște doamne la fel de respectabile ca ea.

Așadar, închipuiți-vă o mașină plină de fete ieșite la distracție, noaptea, în oraș. Singura chestie mai neobișnuită era vârsta fetelor. Mult peste limita de pensionare.

Nu aș fi băgat în seamă mașina dacă șoferița sexagenară nu avea aspirații de pilot de Formula 1.

Dar povestea nu se termină aici.

Stând așa la semafor, doar ce aud mașina din stânga mea, acel Sandero Alb, ambalându-și motorul. Vruuum, vruuum. Întorc capul, iar șoferița cu carnet de conducere și de pensie, mă privește provocator. Știți voi, privirea aia, ”te fac, fraiere”. Am zâmbit larg. Doamna s-a încruntat și mai tare. Prietenele ei se uitau la mine cu ură de RATB, de parcă eram în tramvai, pe scaun și nu m-am ridicat să le ofer locul.

Am răspuns provocării. Am turat un pic motorul drept răspuns. Era clar. Mănușile de satin fuseseră aruncate. Urma o liniuță între un Sandero Alb și un Mondeo de culoare incertă(CojoCar-ul tocmai ce câștigase titlul de cea mai murdară mașină din București).

Era noaptea. În spate nimeni, în față liber. Liniuța ar fi trebuit să aibă loc pe Splaiul Independenței. Ce ne lipsea? Doar niște domnișoare în fuste mai scurte, cu o flamură roșie în mână, să ne dea semnalul de începere.

Mașinile urlau sub noi, mâinile ni s-au încordat pe volan. Privirea era țintită înainte. Cu coada ochiului urmăream semaforul. Când s-a pus verde, am țâșnit amândoi de la semafor. Cred că am auzit scârțâit de roți în dreapta, la Sandero.

30 km/h, 40 km/h, 50 km/h, 60 km/h, 70 km/h… Sandero nu ceda și vibra amenințător. Atunci a fost momentul în care am zis că nu-mi risc viața, carnetul pentru o clipă de glorie în fața unei doamne respectabile din cartierul Vitan. Am redus viteza și am circulat regulamentar mai departe. Până la urmă, bărbatul trebuie să cedeze? Nu?

Sandero s-a dus cu o viteză ce l-ar fi făcut invidios și pe Niki Lauda. Nu avea mai puțin de 130 la oră. Albul său imaculat a dispărut în noapte. I-am auzit doar motorul huruind de să zboare de sub capotă.

Peste câteva minute am văzut din nou mașină. Parcase, iar doamnele ieșeau una câte una, ajutându-se și sprijinindu-se în bastoane. Șoferița oprise motorul și părea că râde zgomotos. Am mărit viteza să nu mă observe. Fusesem făcut harcea-parcea de o șoferiță sexagenară.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleIar s-a luat curentul în sectorul 3 din București