Întâlnire în parcare

– Ah, nu-mi vine să cred, ce mă bucur să te văd, dar ce bine arăți, cea care turuia era o doamnă cu părul oxigenat, tapat de parcă avea un smoc de lână în cap.

Eram în mașină, în parcarea unui magazin și așteptam pe cineva. Lângă mine se opriseră două familii cu câte un copil. Nu mă observaseră și își vedeau entuziasmate de întâlnire.

– Mulțumesc! Și tu arăți foarte bine. Cred că ai mai slăbit, cea care răspundea era o roșcată cu părul tăiat scurt. În timp ce cele două doamne își făceau complimente, domnii își strânseră mâinile și se întrebau ceva de mașini.

Nu m-a interesat ce au mai vorbit, ce și-au mai spus, îmi vedeam de telefon. După schimbul de amabilități, cele două familii s-au despărțit. Una a rămas la mașina lor, cealaltă a plecat. Nu înainte de a stabili că se vizitează cât de curând.

La un moment dar am auzit-o pe femeie mormâind către soțul ei:

– Grasa dreaq. Să-mi spună că am slăbit… Nu se uită la ea că e cât dulapul? Și ce prefăcută, bucuroasă că ne vedem, știu eu ce i-a spus Mihaelei despre mine. După faza asta îmi vine să vomit când o văd. Dar ai văzut cum s-a îngrășat el? A și chelit, îi spunea femeia soțului.
– Da, da, niște nesuferiți. Auzi, cică și-au schimbat din nou mașina, iar peste o lună se duc în Tenerife. Cum fac unii bani, cum nu-i vede ANAF-ul? E ceva necurat la mijloc, a răspuns bărbatul.
– Eu ți-am zis? Nu-i pot înghiți. Niște țărani parveniți. Pute de la ei a ciobani. Când i-am cunoscut nu aveau după ce bea apă. Iar acum se umflă de grăsime, nu le mai ajunge, nu contenea femeia să-i ocărască.
– Mami, tati, când ne ducem la ei în vizită? Ați promis că ne vedem săptămâna viitoare, a intervenit în discuția celor doi fetița.
– Ne ducem, să vedem ce și-au mai făcut în casă, să se laude din nou, țăranii, cum să nu ne ducem?

Singura care părea că se bucură cu adevărat de întâlnire era copilul. După ce m-a distrat discuția, m-am gândit cu regret că ar fi păcat ca fetița să crească și să se transforme în părinții ei…

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleDragoste în vremea... facebookului