Am păcătuit, în copilărie mă duceam mâncat la împărtășanie! :)

Poza asta a făcut valuri în bula mea de pe Facebook. Nu bag mâna în foc să fie reală, nu știu de la care grădiniță e. Știu doar că mii de părinți au sărit arși să comenteze.

Cei mai mulți erau consternați. Cum? De ce să nu mănânce copilul meu dimineața? Alții se arătau nemulțumiți de împărtășania obligatorie pentru că, au presupus ei, părinții nu ar fi fost informați că vine preotul. Foarte puțini susțineau ”regulamentul” bisericii.

Io sunt mult mai lax la treburile astea. Adică, sunt ortodox de rit vechi, dar unul cu o atitudine extrem și extrem de lejeră. Merg la biserică din Paște în Paște, cred în Bărbos și în fiul lui(nu mă judecați prea aspru, dar ăsta sunt), iar părintele din mine nu și-ar ține niciodată copilul flămând pentru împărtășanie. Niciodată! Doamne, dacă îmi citești blogul, iartă-mă pentru asta. (Mă rog, și pentru altele!)

Mama mea, buna mea mamă avea în copilărie(are și acum) o filosofie destul de laxă în relația cu religia. Vă dați seama, m-am inspirat. Când mă pălea dorul de împărtășanie, când voiam să merg și io la biserică, mă îmbrăca frumos, mă pupa pe frunte, dar nu mă lăsa plecat nemâncat la biserică. 🙂

Știa ea, buna mea mamă, că slujba durează mult, că preotul o să se desfășoare, că o să-mi chiorăie mațele precum carburatorul lu’ tata. Așa că mă hrănea înainte, iar la plecare îmi șoptea la ureche: ”dacă te întreabă, le spui că nu ai mâncat. Îmi iau eu păcatul asupra mea.”

Buna mea mamă, Dumnezeu să o țină în viață încă o sută de ani!

Comentarii Facebook

comments

Next ArticlePanoul pe care l-am văzut în această dimineață avea :)(: