Când îl invoci pe Dumnezeu, nu este suficient să fii civilizat

– Doamne ajută… Mă bucur că vă văd. Dumnezeu e mare…
– Oh, bunul Dumnezeu te-a adus în calea mea, ce mă bucur…

Cele două cupluri se îmbrățișau și îl slăveau pe Domnul în parcarea magazinului. Bărbații erau îmbrăcați în ceva sobru, negru. Ele două erau ceva mai colorate, dar aveau fuste lungi. Acum nu știu dacă țineau de vreo sectă anume sau de ritul majoritar din România. Puțin contează. M-a șocat continuarea.

Cele două cupluri erau lângă mașinile lor, parcate ”regulamentar” pe locurile pentru persoane cu handicap și își continuau în tihnă discuția. Lângă ei s-a oprit un tânăr pe bicicletă. Era într-un costum din acela specific bicicliștilor, foarte mulat și mai avea și o cască pe cap. Și-a dat jos ochelarii și le-a zis pe un ton apăsat celor din grup.

– Știți că ați parcat pe un loc pentru persoane cu handicap?

Discuția cu accente religioase s-a oprit brusc. Cei patru s-au uitat la mașinile lor, la semnul de sub ele, apoi s-au întors la biciclist.

– Și ție ce-ți pasă? Ești de la poliție?
– Nu e frumos pentru că dacă vine un…
– Auzi, bă, pleacă, bă, de aici până nu ți-am băgat ochelarii în gură.
– Eu v-am vorbit frumos, nu aveți voie să…
– Pleacă, bă, în p… mea. Că nu-mi spui tu mie unde să parchez.

Iar potopul de înjurături care a urmat l-ar fi speriat până și pe Noe.

Un tip care ascultase și el până atunci discuția s-a băgat în vorbă. Am explodat în râs.

– Doamne ajută! Dumnezeu e mare!

Ăia nu au mai zis nimic. Au urcat în mașini și au plecat.

Comentarii Facebook

comments

Next Article#dinVacanță