Cum l-am dezvățat pe angajatul de la Lidl să-mi umble prin lucruri ca să verifice dacă am furat din magazin :)

poză simbol

Am intrat cu rucsacul în spate într-un magazin Lidl. Veneam de la sală și am zis să iau mai multe pentru casă. Intru, mă uit în stânga, mă uit în dreapta. Nu există cărucioare, nici coșuri. Io ce fac acum? Încerc să ies. Ușile se deschid doar dacă vrei să intri. Ce chestie! Mă întorc, mă învârtesc, io cum naiba ies din magazinul ăsta?

”Pe la casele de marcat”, îmi spune amuzat ”badigardul” și îmi arată cu degetul. Aha, bine de știut, am învățat ceva și azi. Merg, deci, la casele de marcat.

”Pardon, pardon, mă scuzați, vă rog să mă lăsați să trec”, le spun celor 7-8 inși cu cărucioare care stau deja la casă. Mai de voie, mai de nevoie se feresc din calea mea. Oameni deștepți. Au știut că în Lidl nu se intră fără căruț. Că trebuie să ți-l iei de afară. Nu ca mine, fraierul, care tre să facă două drumuri. Și mai deranjează pe alții…

”Domnu, domnu, ce aveți în rucsac?”, mă întreabă angajatul de la casă în timp ce scana produsele unui client deranjat de mine.

Io, mirat, mă opresc, mă uit la rucsac, mă uit la el: ”păi, lucruri personale, știți, am uitat coșul, merg să-l iau și să…”

”Domnu, domnu, veniți pe aici să verific ce aveți în rucsac, nu puteți ieși așa”, îmi spune cu dojană în voce angajatul și se oprește din scanat.Na, că am comis-o, acum sunt privit ca infractor. Maia a râs de mine când i-am spus povestea, cică pe ea nu o verifică niciodată ce are în rucsac. Dar să revenim la angajatul Lidl care aștepta să-i dau rucsacul. Vreo 7-8 perechi de ochi suspicioși s-au întors spre mine, erau clienții pe care i-am deranjat. Până și eu mă întrebam, bă, dar oare nu cumva am șparlit ceva din magazin?

Brrr, mi-am alungat gândul. Ce-s nebun? Mi se pare absurd. Nu se poate. De ce sunt tratat așa? Au voie să se uite prin lucrurile mele? În momentul în care voiam să deschid gura să protestez, să îmi cer drepturile, doar sunt cetățean european, mi-am amintit. Stop, Vitalie. Păi, prietene, tu vii de la sală, iar în rucsac ai echipamentul.

Detaliul acesta este extrem de important. Știți de ce? Nu știu ce fac alții când merg la sală, dar io, fraților, chiar trag de mine. În sensul cel mai direct al cuvântului. În ziua respectivă am transpirat mai mult ca de obicei. Ca un cal de curse. Când am terminat și am scos echipamentul de pe mine, curgea transpirația ca de pe niște haine proaspăt spălate. Cu diferența că de la hainele spălate miroase frumos.

Ciorapii, chiloții, tricoul, pantalonii, încălțămintea, toate erau îmbibate de sudoare și stăteau în rucsacul din spatele meu. Gândul la asta m-a făcut să râd. Dar nu am râs, am schițat un zâmbet.

”Domnu, domnu, vreau să mă uit în rucsac”, omul de la casă era deja nerăbdător. Bine, fratele meu, tu ai cerut-o.

Mi-am scos rucsacul încet de pe umeri. Toată lumea își ținea răsuflarea. Cine știe ce își închipuiau că am furat. M-am apropiat de casă. L-am pus ușurel pe tejghea și m-am retras. Am făcut câțiva pași în spate, cât să nu simt din nou izul ăla de efort fizic la sală. Știți voi. 🙂

Omul de la casă a tras fermoarul, apoi și-a băgat nasul prin lucrurile mele. O secundă, două și s-a schimbat la față. I s-a terminat fluxul de oxigen. Nu găsea fermoarul să-l închidă mai repede. Am avut impresia că pielea i se făcuse pământie… Ochii i se învârteau în cap ca lumina roșie din girofarul poliției.

”Vă rog să luați, ăăă, puteți să mergeți”, mi-a spus el cu glas stins. I-am mulțumit și am ieșit. Am intrat din nou, de data asta cu căruțul.

La ieșire, m-am nimerit la aceeași casă. După ce am plătit pentru cumpărături, l-am întrebat: ”nu-mi verificați rucsacul?” Mi-a zis speriat: ”nu, nu mai e nevoie”. Apoi a rugat ultima persoană să pună semnul că se închide casa. 🙂

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleMaia și magazinul online de bomboane BUCURIA.RO