Să introducem claxonul în imnul național: ”claxonează, române!”

După 4 zile de stat prin Italia, revin cu aceeași idee din ”Ciubotă”. Frații noștri latini mi se par niște ”frați” foarte, foarte îndepărtați. Vitregi de-a dreptul. Te aștepți cumva să fie agitați, zgomotoși ca noi, stresați și degrabă vărsătoriul de claxoane și injurii în trafic. Dar nu e așa. Doar limba ne este asemănătoare. Că în rest, oamenii ăia sunt extrem de lacși.

Singurul claxon pe care l-am auzit a fost un moment de teribilism din partea unor puști. Un puști era la volan, iar în fața mașinii mergeau agale alți puștani. Ăla de la volan s-a plictisit și i-a claxonat ușor. Ăștia s-au întors încet. Și-au împreunat degetele: arătător, mare și mijlociul. Dar nu pentru a-și face cruce, ci pentru gestul ăla pur italienesc de fluturare: ”commo cazz…”Așadar, aterizez io în București. Primul claxon l-am auzit pe aeroport, chiar pe calea de rulare a avionului. Un pilot s-a enervat pe altul că i-a tăiat calea și l-a claxonat prelung de mi-au țiuit urechile o oră.

Când am ieșit din aeroport, m-au claxonat 10 șoferi deodată. Erau toți taximetriști și voiau să mă ducă în oraș cu 100 de euro. Le-am arătat că are cine să mă transporte și au claxonat furioși.

Când am ieșit în trafic, toți au fost bucuroși că am revenit acasă. Mamă, ce claxoane. Unul ne-a claxonat doar pentru că ne-a tăiat calea și voia să fie primul care ne claxonează, să nu-l claxonăm noi.

Evident că glumesc. Normal că nu s-a întâmplat la nivelul acesta… Dar se claxonează, oooo, cât se claxonează. Claxonul ar trebui introdus în imnul nostru național.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleJocul preferat: ”Ba eu te iubesc mai mult...”