Ce-ar fi… dacă m-aș muta la munte? Vlogul de luni

Născut în câmpie, nu am avut, cât am fost copil, posibilitatea de a trăi experiența unei plimbări pe munte. Așa a fost să fie. Parte din cauza sărăciei, parte pentru că m-am născut peste Prut. 🙂 Până pe la 20 de ani nu am știut decât din povești ce-i muntele. Sper să recuperez acu, la maturitate. Iar șansa face ca România să aibă niște munți frumoși de-ți pică maxilarul.

Acum câteva luni am fost la munte cu familia. Nu mă puteam sătura de natură. Io, un om născut la țară, dar care și-a trăit mai mult de jumătate din viață la oraș. E ceva fascinant, iar aici am fost pe aceeași linie de undă cu Natalia. Am făcut și un vlog. Chiar mai multe. Azi public prima parte.

Stop introducerea. Hai să vă povestesc. Așadar, era o dimineață minunată de munte. Aerul rece și tare îți umplea plămânii cu viață. Părea și greu, și ușor să respiri în același timp. Cred că eram pe la cota 1000.

Ne trezisem dis-de-dimineață. Eram fericiți. Natalia în special. M-am uitat spre crestele munților și am auzit susurul din spatele cabanei. Era râul de munte care năvălea peste pietre și care curgea înviorat.

Am zis să coborâm la râu și am rămas ”OAU!”. Da, pentru asta merita să vin la munte. Țin minte senzația aia de liniște totală și de echilibru perfect. De parcă mi-am băgat bateriile la încărcat în cel mai puternic flux de curent.

Natalia tot încerca să sară pe pietre în ciuda insistenței mele să nu se ude. Fraierul de mine, chiar credeam că voi putea opri un copil să se ude, să sară pe pietrele unui râuleț de munte.

Și în momentul acela m-a lovit întrebarea inevitabilă: bă, ce-ar fi dacă aș renunța la viața de oraș și m-aș muta aci, în zona asta perfectă? 🙂

Acu, vlogul cu Natalia.

Comentarii Facebook

comments

Next ArticlePovestea celor doi lei... de la spălătorie