Până la ce vârstă este ok să te ții de mână?

Treceam pe lângă o școală. Mergeam după ei, tată și fiică, și mă amuzam de situație. Fetița, să fi avut peste zece ani, îl ținea de mânuță pe tatăl ei. Nimic neobișnuit până aici. Doar că de după colț a apărut un stol de fetițe. Se vede treabă că se cunoșteau. Ele i-au salutat, iar fetița i-a aruncat cât colo mâna tătâne-su.

Chipurile, vedeți, mă, fetelor, sunt fată mare. Nu am nevoie de mâna lu’ ăsta bătrânu'(ta-su avea cel mult 40 de ani) ca să merg pe stradă. Omul nu a reacționat în niciun fel. Cred că era obișnuit cu treaba asta. Așa că mergea relaxat.

Când cei doi s-au îndepărtat suficient de mult de stolul de prietene, fetița a început să caute din nou mâna lui taică-su. Și-a băgat vrăbiuța de mânuță în ditamai mânoiul și a început să o bălăngăne înainte-înapoi. Bărbatul s-a uitat spre fetiță și a zâmbit. Ea privea înainte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Altă dată mergeam în spatele a două femei(poza de mai sus). Am presupus că una era mama și cealaltă fiica. Putea să nu fie așa. Cert este că una avea ceva mai mulți ani decât cealaltă. Cele două se țineau de mânuțe. Mergeau relaxate și mulțumite de viață. De data asta lucrurile se schimbaseră: ”omul mare” era cel dus de mânuță. ”Omul mic” părea stăpân pe situație. Mi-a plăcut scena. Mi s-a părut duioasă.

Îmi plac oamenii care se țin de mâini. Mi se pare un gest de prietenie, de înțelegere, de echilibru sufletesc. Din categoria, uite, nu suntem singuri pe lume, ne ținem de mână…

Ps: Ce voiam să vă întreb. Până la ce vârstă este ok să te ții de mână? Nu de alta, dar îmi place mult să o țin de mână pe Natali. Asta dacă ea are chef, desigur. 🙂

Comentarii Facebook

comments

Next ArticleBucureștiul - periculos pentru femei?